Sentimente

Si poate ai dreptate cand crezi ca nu am sentimente pentru ca asta te-am lasat sa crezi. O masca cu un zambet larg imi acopera incontinu fata. Am lasat sa se vada doar ce am vrut de aceea nu veti avea vrodata habar ce simt cu adevarat, cine sunt cu adevarat. O masca ce ma tine bine asunsa de orice pericol, o masca ce-mi asunde sentimentele si lasa in urma doar indiferenta. Poate toti credeti ca n-am sentimente dar nu e chiar asa. Simt mai mult decat toti la un loc insa stiu sa ascund. Stiu sa ma abtin si doar asa pot supravietui. Sentimentele sunt punctele slabe ale umanitatii. Punctele in care toti lovesc cel mai tare si de care isi bat joc cel mai usor. Daca cineva nu-ti stie sentimentele nu stie unde sa te loveasca si mai ales , nu stie daca merita efortul sau nu. Prefer sa ma apar de tot decat sa sufar.

   Poate sunt rece cu tine , poate nu ma port exact cum ti-ai dorii , poate nu te fac sa te simti iubit insa asta nu inseamna ca eu chiar nu simt nimic. Aceasta masca ce o port zilnic ma tine sa ma apropii prea mult . Cu ea am fost obisnuita asa ca imi e greu s-o dau jos. Am impresia ca toti asteapta acest lucru de la mine, ca toti vor sa-mi depisteze punctele slabe pentru a ma putea ataca.De fiecare data cand mi-am lasat sentimentele la vedere cineva a venit si si-a batut joc .

   De fiecare data cel iubit isi bate joc, asa ca de ce as lasa sa se vada ca iubesc? De ce sa-si bata altii joc ? Prefer sa fiu asa, indiferente pana cand voi fii sigura ca si cei din jurul meu au aceleasi sentimente ca si mine.

   Dar cum se vor apropia ceilalti de mine ? Cum vor fi atrasi daca eu ii tratez cu indiferenta?

   Poate am o imagine de fata rea insa te asigur ca sunt la fel de fragila ca toti ceilalti. Probabil unele evenimente m-au facut imuna la tristete sau doar am invatat mai bine sa ma apar. Poate am suferit atat de mult in trecut incat acum imi e teama de orice. Imi e teama de fericire,tristete sau iubire, prefer indiferenta. Dar ce ma fac cand ma simt inconjurata din toate partile de iubire? Cum reactionez? Continui sa-mi port masca , dar pentru cat timp ? cat timp vor rezista altii langa mine crezand ca mie pur si simplu nu-mi pasa ? Dar ce-a mai grea intrebare : cum scap de aceasta masca cand nu voi mai avea nevoie de ea ,cand voi vrea sa-mi arat sentimentele? Cum o sa ma duc la o persoana sa o iau in brate ? Cum o sa reactioneze aceasta? Care vor fii consecintele?

    Incerc sa ma apar de trecut dar umbre ale acestuia ma tot urmaresc si ma conduc spre aceleasi greseli. Oare de ce nu ma invat niciodata minte ? De ce inca mai pun sentimente? De ce trebuie neapart sa testez ceva ce deja stiu ca e un experiment esuat? De ce fac acelasi lucru asteptandu-ma sa aiba alt sfarsit?

   O sa invat vrodata ceva? Probabil. Insa pana atunci imi repet greselile. Poate va aparea si un „happy end”.

Increderea

  Si ma gandesc cum doar intr-o secunda iti poti schimba parerea despre o persoana, iti pierzi increderea. Eu am avut incredere insa am pierdut-o de la orice persoana ce a intrat in viata mea. Incep sa cred ca nu mai exista incredere, sinceritate, iubire sau prietenie. Poate din cauza asta am ramas si eu un corp gol ce poarta o masca. Zambesc desi nu-s fericita, sarut desi nu iubesc, imbratisez desi nu-mi pasa, spun ca inteleg desi eu nici macar nu ascult. Nu-mi pasa de nimic si de nimeni. Cand credeam si eu ca pot avea sentimente, in doar o secunda mi-am schimbat parerea. E bine , e rau; nu stiu. Stiu doar ca nu se merita sa pui suflet, eu fata de altii nu-mi doresc sa raman complet fara inima pentru ca persoanele mi-au luat-o . Deja sunt destul de goala. As prefera sa devin mai imuna decat sunt deja. Consider ca toate aceste amestecuri de sentimente sunt complet fara sens. Nu sunt o persoana nascuta asa, persoanele din jurul meu m-au transformat, nu a fost vina mea ci a tuturor celor ce faceau si poate ca inca fac parte din viata mea. Imi place asa cum sunt. Nu plang, nu sufar ; raman putin blocata insa imi revin. Prefer sa fiu asa: nepasatoare , sa ma distrez cat e ziua de lunga doar pentru a umple un gol ce ar trebui defapt umplut cu iubire insa realizez ca asta e imposibil. In lumea reala totul este rece, nu mai exista sentimente iar cei ce au asa ceva sunt ucisi.

    Se spune ca oamenii sunt diferiti de toate celelalte creaturi pentru ca au sentimentel, fara sentimente am fii niste roboti . Poate eu sunt un robot insa nu-mi pare rau. Imi pare rau doar ca am vrut sa-mi daruiesc increderea . Nu am regrete in legatura cu nimic, totul se intampla cu un rost. Trebuie sa lupti pentru ce-ti doresti cu adevarat de aceea uneori trebuie sa calci peste cadavre sau sa stii cand sa renunti pentru ca urmeaza ceva mai bun. E greu intradevar sa iti dai seama cand trebuie sa treci peste si cand sa lupti. Asta nu o poti stii dinainte, o aflii pe parcurs.

   Increderea se obtine greu insa se pierde intr-o fractiune de secunda. Un pas gresit si totul se spulbera. Nu daruiesc nimic decat celor ce merita. Cred ca doar o persoana a trecut testul si poate avea increderea mea pentru un moment. Nimic nu e vesnic de aceea ma astept la orice de la oricine. Sunt inconjurata de zeci de „prieteni”insa nu stiu daca 3 tin cu adevarat la mine. Cu timpul mi-am daruit increderea si poate chiar si dragostea  multor persoane, prieteni, familie, iubiti; insa toti au pierdut-o mai devreme sau mai tarziu. Am ramas cam singura dar imi place asa. Am descoperit ca doar in mine pot avea incredere totala pentru totdeauna, restul vin si pleaca. Familia ma lasa desi se spune ca ea e pentru totdeauna, prietenii ma tradeaaza pentru alte persoane din jurul lor, de dragoste nu am ce comenta.

    Si astept... astept sa apara cineva care-mi merita cu adevarat increderea si iubirea pana atunci sunt un suflet singur si gol ce rataceste intr-o lume rece ca gheata.