Trecut, prezent sau viitor ?

           Traiesc in trecut. Trecutul ce candva era al “nostru”. Acum sunt singura. Singura in trecutul meu. Tu ai plecat si m-ai lasat. Nu stiu exact cand te-ai detasat atat de mult de mine, cand mi-ai dat drumul la mana desi eu inca te credeam acolo, cand ti-ai ales alt drum decat mine. Abia in momentul in care te-am vazut la 2km departare, pe drumul unui viitor separate am realizat cat de singura sunt, cat de singura am ramas in trecutul meu, de unde, pana si cei mai buni prieteni si-au luat talpasita.

Nu mai traiesc de ceva timp.  Ma zbat undeva departe de lume. Fac doar ceea ce sunt obligata sa fac si imi ling ranile. Ranile inca deschise in care ai invartit cutitul de fiecare data cand ai avut ocazia.

             As alege sa merg mai departe dar imi este frica. Imi este frica deoarece nu sunt sigura ca mai pot merge singura, ca ma mai pot tine pe picioare fara un sprijin, fara sprijinul tau.

             Devenisem dependenta de tine.  Tu erai singura persoana ce-mi mai ramasese, singura mea mana de ajutor. Se pare ca timpul ne-a despartit, dinstanta ne-a racit, destinul pur si simplu nu ne-a vrut impreuna.

             Macar de-as fi stiut cand ai hotarat ca nu se mai merita, cand ai incetat sa ma mai iubesti… continui insa sa ma tin strans legata de gandul ca s-a intamplat de curand. Incerc sa cred ca nu mi-am irosit atata timp din viata fara sa stiu ca doar te foloseai de mine, fara sa stiu ca nu ma iubeai – sau nu ma mai iubeai – as fi dorit sa stiu atatea…

              Desi te vreau inapoi sunt perfect constienta ca nimic nu ar mai fi la fel. Distanta s-a instalat intre noi si nimic nu ne va mai putea unii vreodata .  Imi pare rau pentru tot… continui sa traiesc in trecut si sa-mi spun “mi-e dor” .

Sătulă.

     Uneori ajungi sa te saturi de persoane, expresii, minciuni. Eu am ajuns sa ma satur sa fiu calcata in picioare. Am ajuns sa ma satur sa trag de o relatie ce e evident terminata de mult.
     Vorbesc singura, ma cert cu peretii pentru ca altcineva nu ma asculta. Incerc in zadar sa schimb ceva ca si cum i-ai spune unui rau sa nu mai curga. Degeaba ma zbat sa stau langa o persoana cand e foarte clar ca acea persoana cauta altceva. Degeaba sustin ca ma iubeste, degeaba iert, degeaba acord inca o sansa. Sunt convinsa ca o sa-mi fie greu singura, ca ma voi zbate in intuneric si ma voi ineca in lacrimi dar pentru ce as mai ramane ? Nu mai am nici o motivatie. Orice speranta s-a vestejit si a cazut, poate doar o sa fim in ton cu vremea.
     Nu stiu de ce nu pot sa ma departez, sa scap din stransoarea panzei de paianjen si sa ma eliberez, sa pot din nou zbura si fii fericita singura. Fericirea nu ar trebui sa depinda de o persoana anume. Sau sa fie TOTUL pentru tine, daca pleaca a-i ramane cu NIMIC.
     Am cautat un strop de bunavointa, o farama de speranta, o umbra a unei incercari de a repara lucrurile. Insa din noi a ramas doar o umbra. O umbra a unei iubiri neimplinite, patata de pacate si rupta in mi de bucati de catre viciile noastre (sau poate ale tale).
     Vorbesc singura, defapt vorbesc cu mine si nu ajung la nici o concluzie. Sunt blocata in timp, blocata in aceasta relatie moarta, poate chiar blocata in inima ta ! Ma intreb ce ar trebui sa fac. Pun lucrurile in balanta si nu stiu ce atarna mai greu: noptile innecate in lacrimi sau zambetele si jocurile copilaresti incarcate de iubire...
     Ma contrazic singura si raman pe loc. Astept inca o greseala. Ma jur ca voi pleca. Imi promit ca voi renunta la tot pentru a putea fi fericira ! Consider ca eu sunt cea mai importanta si nu merita sa ma distrug. Si acum astept... intorc clepsidra pentru o ultima data. Dau o ultima sansa lucrurilor. Ma asez pe fotoliu. Deschid o carte. Privesc o clipa pe geam si apoi cateva secunde spre clepsidra de pe masuta de cafea. Imi fac o cafea si o asez pe masuta. Parca as fi intr-o sala de asteptare. Astept o greseala sau poate o speranta noua,un motiv sa raman, un sacrificiu cat de mic pentru NOI.

Trandafiri cu spini

            Imi scriu dragostea prin cuvinte. Mazgalesc cateva foi la intamplare pentru a ma simti mai usurata. E acel fel de dragoste plina de spini. Toata lumea a observat cat de frumos e un trandafir rosu, cata putere poate detine. Eu m-am intepat in fiecare spin pe rand simtindu-ma de fiecare data din ce in ce mai slaba, mai vulnerabila, mai goala. Am vazut sangele cum curgea din inima mea ciobita. L-am simtit cat de cald era si cum aluneca usor pe piept.
            Locul ocupat de acest micut trandafir nu v-a putea fi ocupat niciodata pentru ca doar el avea o forma unica. Forma dupa care toti ceilalti vor fi modelati dar nici unul perfect. Nici unul nu va atinge perfectiunea primei iubiri.
            A fost o dragoste ciudata, toxica, dura si dureroasa insa a fost sincera, invelita in sentimente si pasiune. A fost oribila, poate ca ea m-a ranit cel mai mult in viata asta insa doar asa am invatat, am ajuns la limitele furiei si tristetii dar am si ajuns in rai. Fara acest trandafir n-as fi fost fericita, dar nici trista.
            Nu te poti lupta cu destinul si destinul a ales ca el, trandafirul meu mult iubit sa se ofileasca. Si totusi l-am uscat cu grija si l-am pus atenta intr-o cutiuta cu bijuterii alaturi de ceialalti 3 primiti din inima sa.

"Meh"

In momentul asta nu scriu pentru a ma victimiza, nu scriu pentru a atrage atentia asupra suferintei mele. Scriu pentru ca asa simt. Scriu pentru ca doar asa ma mai pot consola. Am ramas doar eu cu luna. Privesc cerul instelas asteptand sa cada o stea. Sa o prind cu manuta mea mica, sa ma intind cat pot de mult spre ea si sa-mi pun o dorinta. Nu stiu exact ce mi-as dori. Probabil doar sa fiu fericita. Nu pot spune ca nu am ce imi doresc. Pur si simplu panza de paianjen ce-mi alcatuieste viata se destrama. Fir cu fir, se rupe tot ce am cladit: relatii, locuri, amintiri. Mi se preling printre degete si dispar in zare.

      Fericirea mea nu provine de la o anumita persoana sau dintr-un anomit loc. Ea se leaga de toate lucrurile ce ma inconjoara, dar momentan sunt singura. E ciudat cum am putut ramane in intunericul noptii cand pe mine intunericul ma sperie ingrozitor. E infricosetoare senzatia ca am ramas singura, ca nu ma mai tine nimeni de mana, ca nu ma mai imbratiseaza nimeni in racoarea noptii.

Poate ca aveai dreptate cand ai spus ca "nu pot rezista fara tine" intr-o oarecare masura. Nu pot acum ! Din cauza mea mai mult sau mai putin am ramas singura, singura cu tine . M-am obisnuit ca fiecare lucru sa aiba legatura cu tine. Daca nu esti de fata fii sigur ca vei fi primul ce va afla. Stiu ca ma plang cam mult si ma supar din orice dar tu erai acolo pentru mine mereu. Nu vreau sa sufar acum, nu e momentul. Nu am chef sa plang, nici macar sa spun cat de frumoase au fost lucrurile langa tine si cum au prins culoare niste momente banale. Nu am chef azi de dulcegarii.

Sunt intr-o stare in care simt ca pamantul imi fuge de sub picioare si totul se duce de rapa iar eu nu pot face absolut nimic sa modific asta. Nu pot sa controlez ce mi se intampla. Am o stare atat de oribila incat am devenit indiferenta.Acel "feeling" de pe facebook mi se potriveste perfect: "meh" . Prea trista sa rad, dar prea plictisita sa plang. Vreau sa se termine mai repede totul sa o pot lua din nou de la  0 !

Dezamagirea ? Nu e vina lor, e vina noastra !

"Dezamagire" - un cuvant neinsemnat ce defineste o stare infinita, un imens
gol lasat in inima. Dezamagirea este creata doar de noi. Ne dezamagesc ? Nu e vina lor, e vina noastra. Tristetea ne-o producem singuri in momentul in care avem asteptari mult prea mari de la niste oameni de nimic. Atunci cand speram mult prea multa la o iubire ireala.
Acceptam oamenii cu toate defectele lor dar totusi cu speranta ca se vor schimba. Iertam pentru a le arata celor de langa noi ca mai au sansa sa se schimbe, doar oamenii au fost facuti sa greseasca si sa invete din propriile greseli. Bineinteles ca ei nu invata. Ei continua sa faca aceeasi greseala de zeci de ori, ba mai rau, fac si altele repetandu-le .
Cum am putea sa nu fim dezamagiti cand, cea mai importanta persoana din viata noastra, ne schimba scenariul  si adauga noi actori la filmul vietii noastre ? Actorii nu-si respecta replicile si ajung sa ne impinga de pe podium, lundu-ne noua rolul principal. Cum sa nu fim dezamagiti cand ne promit luna de pe cer si iubirea lor neconditionata ? Mai apoi sa ne dam seama ca totul a fost doar o minciuna. Toata acea mare iubire a fost doar in capul nostru si ne-am lasat condusi de speranta si cateva minciuni frumoase ca doar de aici apare replica: "minte-ma frumos" !
Iubim pentru ca asa ne-a fost dat si suntem facuti sa suferim din cauza noastra, a alegerilor noastre gresite si a sperantelor mult prea mari !

Destin, karma, viata !

Cum pot fii oamenii atat de creduli ? Cat de mult poate sa doara o minciuna si cum poate ea inlocui fericirea.
Ma consideram fericita . In momentul in care un micut zambet se iveste pe fata ta mult prea obosita de la o varsta frageda, atunci destinul isi arunca in joc ce-a mai buna carte si invinge din nou.
Te arunca in acel abis din care cu greu ai iesit. Te trimite printre fantasmele trecutului si te inchide in inchisoarea facuta de tine insuti, cu pereti din singuratate si podea din lacrimi. Iti distruge sufletul cu aceasta ultima lovitura. Te rapune si te lasa sa sangerezi pe podeaua rece. Iti mai spune doar cateva cuvinte : "iti doresc tot binele din lume, sper sa fi fericita cu altcineva".

Iubire de copii

                Destinul are talentul lui de a intoarce lucrurile la 180 de grade, de a schimba oamenii si starile de spirit. Nu m-as fi gandit vreodata ca acel “iubit” al meu ce-si batea joc de sentimentele mele si ma ignora total va ajunge un mic catelus ce nu se mai dezlipeste de langa mine si ma priveste cu acei ochi mari si dulci cersind parca iubire.  Imi cerseste inima, isi doreste sa fie doar a sa acum stiind ca a lui imi apartine. Isi doreste sa spele pacatele ca pe niste rufe murdare insa nu orice pata iese complet. Urmele raman acolo in adancul sufletului. Parca inima inca e ciobita.

Vara si caldura sa isi lasa din nou moleseala peste sufletele noastre, amortindu-le. Le lasa ragaz sa se iubeasca, sa scape de vicii si sa se reuneasca. Il privesc cum doarme ca un copilas ce, insfarsit se simte in singuranta. Respiratia lui apasatoare pe gatul meu imi face trupul sa tresara. Simt cum iubirea invinge si acapareaza camera, radiem de sentimente sincere. Eu radiez de fericire. Insfarsit il am la pieptul meu si e doar al meu ! Mi-as dori  sa-i pot numara fiecare bataie a inimii pentru tot restul vietii.

Viata este o batalie continua intre bine si rau, vicii si sentimente sincere. Admir puterea cu care indragostitul isi lasa pana la ultima picatura din viata trecuta si incepe in pasi la vals una noua, dar de data asta nu mai este singur,acum are cine sa-i vegheze somnul si sa-i promita luna de pe cer.

Dar cele mai frumoase lucruri intr-o iubire sunt momentele alea in care nimic si nimeni nu mai conteaza, cand stati ca doi lenesi si priviti la tv desene animate, cand va jucati si va puneti porecle, cand simtiti ca lumea e doar a voastra si sunteti singurii ce mai exista pe pamant. Desi iubesti o floare, ti-ai dori un cadou, acele moment sunt nepretuite si iti este imposibil sa te desparti de ele. Raman intiparite atat de adanc in minte si suflet incat devin cea mai sincera dovada a iubirii voastre.  

"Ma voi schimba ! "

Nimeni nu se schimba si punct. De unde stiu ? Am dovada clara in orice om la care ma uit si a spus macar o data in viata sa ca se va schimba, nu-si va repeta greseala. Simplu de zis insa greu de facut. Probabil nici unul nu a rezistat mai mult de doua saptamani oricat de mult si-ar fi dorit schimbarea. Fiecare are modul sau de viata, propria sa gandire si propriile sale alegeri.

Poate odata cu varsta "vine mintea" insa niciodata nu va veni peste noapte ci in timp, invatand din greseli.

Nu are rost sa continui sa ierti doar pentru promisiunea "ma voi schimba" . Nu este asa, e ca si cum i-ai da cuiva al doilea glont doar pentru ca nu te-a nimerit din prima.

A doua sansa nu este pentru el, este pentru tine, pentru a mai da o sansa iubirii ce oricum nu a existat niciodata, pentru a te mai lega de inca o speranta desarta .

Degeaba speri, disperi, plangi si te rogi sa fie totul bine. Nimeni niciodata nu ii va schimba gandirea, indrepta greselile sau alege pe viitor in locul lui asa ca a doua sansa nu-si are rostul sa nu mai vorbesc de a treia, a patra, a o suta.

Oamenii au doar o viata, doar o singura sansa la a trai. Acesta este universul, nimeni nu primeste o a doua sansa !

Hateri.

Ma uit la persoanele ce ma inconjoara si unele chiar ajung sa ma uimeasca. Ma intreb cum pot exista atatea persoane, fara o viata personala, plini de ura si gelozie carora le face placere sa-mi comenteze viata.

De cand ma stiu am fost comentata si de ce ? Pentru ca am vrut sa fiu mai buna, pentru ca am luptat sa-mi depasesc limitele si cel mai rau pentru ce-i din jurul meu, m-am considerat mai buna, am crezut ca pot mai mult. Da, am inteles, nu va place de mine, sunt o fitoasa si alte chestii de genu. Ma evitati, va vedeti de treburile voastre nu-mi sariti in cap cu fel si fel de pareri.

Dau impresia ca nu-mi pasa insa sincer ma deranjeaza toata aceasta ambuscada de vorbe urate aduse la adresa mea sa a prietenilor mei. Ma deranjeaza ca ma desconsiderati si va dati cu parerea fara sa aveti habar, fara sa ma cunoasteti.

Mesaj pentru toti "fanii" mei : DACA AVETI VREO PARERE DESPRE MINE TINETI-O PENTRU VOI, mie nu-mi pasa, ba chiar ma deranjeaza. Va permit sa vorbiti cand veti ajunge mai buni ca mine.       V-am pupat !

Speranta

       Oamenii sunt nebuni. Cu totii avem nebuniile noastre dar cea mai mare dovada a nebuniei este ca incercam sa facem acelasi lucru de mai multe ori sperand sa avem rezultate diferite. A spus-o odata un om intelept eu doar ma inspir din vorbele sale.
       Ma uit la mine, la cine ma inconjoara. Dam a doua, a treia sansa pentru cineva ce n-o merita nici pe prima. Speram sa fie totul bine pe viitorul, sa nu se incheie la fel de urat.
        Oamenii nu se schimba, e doar o stare temporara. Nu se schimba nici pentru mine, nici pentru tine si nici pentru altii, poate doar pentru el insusi. Poate doar acolo sa fie un strop de speranta. Dar de ce sa gresim la infinit sperand la bine? Ne agatam de un amarat de vis, un micut strop de fericire....
 

Fara cuvinte .

     Nici nu stiu ce-as mai putea scrie despre tine, despre noi. Deja mi-am epuizat toate ideile. Deja nu mai am machiaj pe fata, s-a scurs tot. Deja nu mai am puterea sa mai respir, tremur. Clar e frig la mine in camera, asta e problema mea. Mda, as vrea eu.
   
      M-ai distrus in adevaratul sens al cuvantului dar ne-am iubit. Si totusi ne-am ranit atat de tare. Defapt, tu nu m-ai ranit, tu mi-ai dat viata peste cap intr-un sens al dracu de bun insa si al dracu de rau.
     
      Te-am iubit. Te-am iubit cu adevarat. Presupun ca e iubire. Nu exista sentimnet mai puternic. Acum ai plecat, nu pentru ca am vrut eu, nu pentru ca ai vrut tu. Ti-am gresit si mi-ai gresit insa eu nu-ti pot ierta greselile la nesfarsit.
     
      Destinul nu ne vrea impreuna. Viciile ne ucid sufletele.  Ne distrugem reciproc. Nu stiu cat te-am distrus eu insa tu mi le-ai facut pe toate.
   
     Asta sa fie sfarsitul nostru ? Sfarsitul unei iubiri dintre... doi copii.
   
      De ce nu ma lasi sa te iubesc? De ce nu ma lasi sa fiu fericita ? De ce iti place sa ma distrugi ? De ce nu te poti schimba ? De ce nu incerci macar sa-ti ascunzi greselile, sa le indrepti ? De ce nu ma iubesti atat de mult incat sa  "te lasi" de unele obiceiuri ?

     Poate ne mai e mai bine despartiti. Dar ce spun ? Impreuna ma omori, despartiti ma omoara dorul.

Iert insa nu uit !

                Uneori avem puterea sa iertam din diferite motive, iubim prea mult sau ne simtim datori de asta. O scuza nu sterge de pe fata pamantului faptele facute. Lucurile spuse sau facute raman acolo, imprimate in panza exact ca o cerneala varsata. Picaturile scurse acopera cuvinte, cuvinte cu care am scris iubirea noastra. Si asa se mai duce o bucata din poveste... lucurile rele le acopera pe cele bune.

Sunt dezamagita de tine pentru tot ce ai facut, dezamagita pentru ca eu credeam ca ma iubesti pe bune, dezamagita de mine pentru ca te-am iubit si inca o fac, dezamagita ca am ales sa lupt pentru noi. M-ai dezamagit de nenumarate ori si cu fiecare dezamagire in plus se mai rupe o bucata din inima mea si odata cu ea si o bucata din iubirea noastra. „Arunca o farfurie jos si sparge-o, cereti scuze. S-a reparat ?”. Exact asa ma simt eu acum. Am sufletul facut bucati si nu le poti repara cu o scuza. Nu ma mai intreba daca imi e dor. Bineinteles ca imi e dor. Bineinteles ca-mi doresc sa dau timpul inapoi insa orice ar fi nu voi uita. 

          Poate lucrurile vor deveni din nou bune insa intotdeauna va fi ceva acolo ce ne va tulbura fericirea, trecutul !

            

        Si tine minte : iert insa nu uit !

Dor.

       Si ce daca imi este dor ? Si ce daca iti simt lipsa ? E normal nu ? Cred si eu dupa aproape un an in care TU ai fost cea mai importanta persoana. Dimineata ma trezeam cu mesaj de la tine si noaptea inainte de culcare, nu puteam adormi fara acel "noapte buna, te iubesc ".
      Acum parca totul nu mai e asa greu. E mult mai simplu. Nu cred ca erau atat de necesare.
      Desi sunt momente cand iti duc enorm lipsa, cand as vrea sa fi langa mine si sa ma ti in brate, cand tu esti singura persoana de la care mi-as dori sa aud o vorba buna... nu esti aici.
     Ti-as spune ca-ti doresc tot binele din lume insa as minti. Ti-as spune ca-ti doresc sa ai parte de o fata cuminte si draguta insa eu inca imi doresc acel loc in inima ta.
     Dar de ce nu-l mai am ? din vina ta. Mi-ai gresit atat de mult incat am considerat ca n-are rost. Alta in locul meu nu ar fi rezistat nici jumatate din cat am stat langa tine.
      Poate ca orgoliul ne sta in cale sau poate doar mi-am dat seama ca merit mai mult.
      Dorul e mult mai usor de indurat decat suferinta provocata neincetat !.

Cuvintele distrug dar tot ele vindeca

Cuvintele distrug tot dar oare si cuvintele asternute de mine, o anonima, pe foaie distrug ? Cuvinte rupte din inima, cuvinte ce pentru mine inseamna totul, acestea oare fac rau cuiva ? Nu pun pe nimeni sa citeasca, cu atat mai putin sa ma inteleaga, sa inteleaga cuvintele rostite de inima mea indurerata sau fericita, depinde.

Cuvintele ce le primim ca niste sageti de foc in inima, acelea distrug, acele „sfaturi” ce sunt mai mult niste reprosuri . Cuvintele spuse la nervi , nu neaparat cu rautate, acelea aduc durerea.  Cuvintele jignitoare care te patrund pana in adancul sufletului ne distrug.

Cuvintele sincere, din inima aduc alinarea. Trebuie sa stii cand sa-ti ti gura dar si cand sa spui lucruri bune.

Stiu ca in ultimul timp am scris mult mai mult de cat de obicei dar am avut starile mele de vulnerabilitate imbinate perfect cu vremea de afara, cel mai bun timp pentru niste cuvinte aruncate pe foaie. 

Noapte buna acum sau pentru totdeauna.

      Si plang de ceva timp. Lacrimile mi s-au uscat de mult. De unde sa mai curga ? Au curs pentru prea multe persoane aiurea si fix cand am crezut ca am gasit persoana potrivita ghici ce ? S-a dovedit sa fie cea mai nepotrivita.

 
     Lacrimile au curs,
     Au curs fara-ncetare
     Pana sa dovedit
     Ca n-am nici o scapare,
     Pana s-a dovedit
     Ca tot duce la nepasare.
     M-ai lasat in urma si ai mers mai departe
     Acum e randul meu sa le las pe toate.
   
     Am plans nopti la rand insa acum nu mai am puterea sa mai plang. Ma las invinsa, sper la un viitor mai roz si bineinteles sper sa te intorci. Ma bag la somn ca macar in vis sa se intample ceva bun .

3m deasupra cerului sau 3m sub pamant ?

Sunt extenuata. Sunt satula sa ma privesc in oglinda si sa vad doar lacrimile cum se rostogolesc incet pe fata, satula sa vad machiajul alunecand pe langa gropita din obrazul drept, satula sa am ochii rosii si umflati.

Am ajuns atat de rau din cauza ta. M-ai distrus psihic dar si fizic. Mi-au luat inima si mi-ai acaparat mintea. Ma controlezi, te joci cu sentimentele mele, azi ma faci sa te urasc iar maine ma faci din nou sa te iubesc. Urasc aceasta lasitate, aceasta sensibilitate doar cand aud numele tau. Urasc sa fiu slaba si controlata, urasc sa n-am putere asupra mea.

Ma crezi ca sunt terminata ? Ma crezi ca nu pot sa mai tin cont la cate nopti n-am dormit doar din cauza ochilor mult prea uzi ? Ma crezi ca nu mai suport si simt ca mor ? 

Poate vei realiza cat te-am iubit, cat am putut suferi dupa tine, cat am facut pe proasta si m-am prefacut ca nu vad nimic si cat de mult m-a durut TOT insa te-am iertat .

Probabil o sa-ti para rau la un moment dat. 

Nu-ti doresc raul, in schimb imi doresc sa ai parte si tu macar de jumatate din noptile in care am ramas fara respiratie din cauza lacrimilor, in care ma simteam singura si aveam nevoie de tine dar tu nu erai, in care am simtit ca mor si mor singura.

Vreau sa-ti dai seama de ce ai pierdut, un copil ce voia sa te invete sa iubesti, un copil ce nu te-ar fi ranit vreodata si ce nu ar fi avut puterea sa te paraseasca decat obligata de circumstante. Imi doresc sa vad ziua in care vei regreta .

Poate cer cam mult insa asta e cel mai important. Imi doresc sa nu fi trecut cu tine prin atatea si sa nu-ti fi lasat nici macar un gol in inima, nici o umbra, nici o amintire de care nu te poti dezlega.

Sper sa-ti amintesti de mine si sa te intrebi cu ce ti-am gresit de m-ai facut  sa sufar atat. 

De ce iertam ?

                 Ma intrebam de ce iert. De ce imi tot pun sufletul pe tava cand stiu deja ca va fi aruncat pe jos si calcat in picioare. De ce tot dau „a doua sansa” ?! De multe ori mi-am impus sa nu mai iert. Sa fiu rea, sa tratez cu indiferenta si sa merg mai departe. Mi-am impus degeaba pentru ca inima mea intotdeauna m-a legat de un scaun si nu m-a lasat sa mai fac nimic, ea controla totul.

                Ce era sa mai fac cand ea incepea sa faca o criza de gelozie si sa dea cu pumni si picioare in tot ce prinde ?! Ce era sa mai fac cand izbucneam in plans si nu ma mai puteam opri ?! Ce era sa fac cand incepea s-o ia la goana cand vedea numele lui pe ecranul telefonului ? Simplu nu mai aveam ce. Il iertam pentru tot. Spuneam „las de la mine, il iubesc” si asa mergeam mai departe adunand cioburile inimii mele de pe marginea drumului.

                Ma intreb cum pot sa-l iert cand imi face atatea ? Cum pot sa-l iert cand l-am vazut cu ochii mei cand statea cu alta ? Cum pot sa il privesc din nou in ochi si sa-i spun ca-l iubesc ? Nu-mi pot explica . Inima mea e mai nebuna decat mine, iar eu habarnam care ii e limita si cate poate suporta. Probabil foarte multe daca am ajuns aici.

                Ma urasc pentru cate iert. Aud in jur numai „vai iar il ierti, esti o proasta!”. Okey... am facut asta mereu si o sa iert de fiecare daca cand voi putea. Nu-mi place sa renunt la ce-i al meu mai ales cand simt ca nu mai am nimic. De ce as alege singuratatea si tristetea in locul altor momente de dragoste si vrajelile zilnice ce-mi aduc zambetul pe buze ? Nu am ascultat niciodata de ce-i din jurul meu si am facut mereu ce am vrut. Si ce daca gresesc? E greseala mea si macar stiu ca nu voi regreta din cauza voastra.

                Si pana la urma de ce mereu femeile iarta tot ? Cum putem avea atata putere sa iertam fiecare greseala ? Simplu ii iubim prea mult, suntem prea credule sau pur si simplu consideram ca asa e corect. Poate ii iertam pentru ca stim ca si noi am gresit, eu una mai fac asta cateodata, iert pentru ca ma cosider pe mine o persoana ce a gresit la radul ei. Stii „hotul neprins e negustor cinstit”, insa ma simt mai bine fata de mine cand sunt chit.

                Mda si asa am ajuns la concluzia ca orice ne-ar face tot ii iubim si tot vom trece peste. Asa suntem noi. Uneori oferim prea multe sanse, dar mai bine sa stim ca am epuizat pana la ultima speranta, pana la ultimul strop de iubire decat sa renuntam cand nu stim ce ne ofera viitorul. Daca baiatul perfect trebuie sa apara si are nevoie de loc in inima mea, nu e nici o problema, poate aparea si cand sunt intr-o relatie . Ma gaseste el.  

Iubirea m-a facut proasta !

Se spune ca iubirea este minunata, ca te urca pe cele mai inalte culmi, ca iti aduce fericirea la care visam cu totii insa ce se intampla cand iubirea e RETARDATA ? Ei bine atunci apare suferinta si dupa crestele muntilor ajungi in centrul pamantului inconjurat de lava fierbinte ce abia asteapta sa te dezechilibrezi si sa te arzi. Asa si cei din jurul tau asteapta sa te vada ranita. Cica ti se da sfaturi ce sa faci, uneori sunt bune dar cum as putea sa ascult pe cineva ce habarnare ce am in suflet, ce nu i-a vazut ochii sclipind cand imi spunea ca ma iubeste. Cum as putea sa-i las sa-mi distruga si ultimul lucru de care ma agat cu atata putere ?! Am crezut ca ma iubesti, poate chiar faci asta insa esti prea prost. Esti prea prost sa-ti dai seama cate am facut eu pentru tine si cate as mai fi facut. Esti prea prost sa incerci sa tii de mine, sa nu ma lasi sa plec, sa nu ma faci sa sufar.

Esti pur si simplu PROST . Prostii au noroc de obicei, asa ai avut si tu noroc sa dai de mine, o alta proasta ce ravneste de atata timp la o iubire sincera. O proasta ce a fost atat de des dezamagita incat nu mai crede nici macar in ea dar vrea sa para puterinca. Ma lupt cu singuratatea, cu lacrimile si cu iubirea. Da, ma lupt cu iubirea si ea invinge. Ea ma pune la pamant de fiecare data cand are ocazia si eu cad in plasa ei indragostidu-ma iar si iar si iar. Sunt atat de proasta pentru ca lupt. Lupt incontinuare sperand ca are si ea partile ei bune si continui sa dau a doua sansa, a treia a, a o suta sansa. Iert pentru ca iubesc si iubesc pentru ca e ultimul lucru de care ma mai pot agata in lumea asta. Pentru a trai am nevoie de iubire dar e numai vina mea ca imi aleg atat de prost persoanele, ca nu le testez inainte sa-mi pun inima pe teva. Par tare, par nemuritoare, spun ca nu-mi pasa cand eu defapt mor.  Aud incontinu aceleasi  „o sa treci peste” care ma seaca. Oameni buni NU VREAU SA TREC PESTE. Eu am nevoie de acea persoana. Mai nou ati ajuns sa-mi reprosati „oricum o sa-l ierti, esti o proasta”. Iubirea m-a facut proasta. Iubirea m-a transformat intr-o visatoare. Mi-a dat puteresa sa lupt pana la moarte. Inima nu-mi da pace, dar ce inima ? Credeam ca a fost de mult smulsa si totusi revine mereu si da drumul sentimentelor fix in cele mai nepotrivite momente.

Aud de la prietenii tai ca ma iubesti si de la prietenii mei ca stii doar sa ma vrajesti. De ce as asculta de ei toti ? Oricum nimeni nu te cunoaste ca mine. Oricum nu ei te-au privit in ochi cand mi-ai zis ca ma iubesti. Te cred . Te-am crezut insa prostia te bate cu 3 -0 . Probabil o sa-ti dai seama ca gresesti, poate o sa te intorci la mine nu ca acum te-ai fi oprit sa ma cauti dar va veni ziua cand tu chiar o sa-mi simti lipsa si iti vei dori pe cineva sa te asculte si sa-ti spuna un „fraiere, lasa ca vedem noi”. Imi vei duce lipsa iti promit ! Sunt sigura ca mi-am lasat amprenta pe sufletul tau.

Stiu ca am zis de o suta de ori ca nu te voi mai ierta insa nu am putut sa te las in urma. Deja imi e dor de momentele cand stateam si ma uitam la tine si incepeam sa zambesc fara motiv iar tu sa razi de zambetul meu tembel.

                Te urasc din toata inima pentru tot ce mi-ai facut dar pur si simplu inima mea o ia razna atunci cand vad ca ma suni. Nici nu-ti poti imagina cat ma lupt cu mine ca sa iti rezist.

Nu stiu cand va veni finalul pe bune dintre noi. Stiu ca va fi greu dar stiu ca voi reusi sa trec peste . O sa am odata si odata  tupeul chiar sa te las in urma insa acum nu-mi pot imagina cum ar fi fara tine.

Iubirea m-a prostit de tot asa ca eu continui sa te astept sa vii pentru a te putea ierta. 

Creier vs. Inima

    Am ajuns la epuizare. Incer sa raman pe linia de plutire dar tot cobor in altitudine. Cad in gol. Pamantul se apropie din ce in ce mai mult. Deja ii simt fiorul rece. Deja imi simt oasele cum se rup unul cate unul. Durerea nemarginita atunci cand dau de jos.

   Sunt epuizata. Sunt terminata fizic si moral. M-a adus la disperare. Am ajuns singura din cauza lui si ma lupt cu mine. Ma lupt sa ies la suprafata din toata aceasta minciuna dulce ce continua sa curga ca o fantana de ciocolata.
    Rup bucati de inima si le pun pe foaie, scriu cu cerneala de sange si sterg cu lacrimi. Raman ore in sir blocata cu privirea atintita pe tavanul de un alb imaculat. Nu-mi pot pune nici macar gandurile in ordine dar sentimentele... Se ciocnesc intre ele si se amesteca. Nu mai inteleg nimic.

    Nu stiu ce ar trebui sa fac. Am incercat tot ce se putea.  As vrea sa zic STOP dar nu pot. As vrea sa opresc timpul in loc sau poate sa fie totul ca mai inainte. Cand voi invata sa renunt ? Cand voi invata sa ma opresc sa lupt pentru ceva ce nu merita? Prea multa energie risipita, prea mult timp pierdut. Astept sa faca o miscare atat de proasta incat sa ma faca sa-l urasc dar nu stiu cand voi considera ceva atat de grav. E clar. Trebuie sa-mi iau inima in dinti si sa am tupeul sa renunt la ce iubesc cel mai mult. Iubirea poate trece cu vederea multe dar nu si nepasarea. Acum astept ca o fraiera ca el sa-mi decida soarta. Astept ca o fraiera in timp ce ma autodistrug. Renunt la tot si pentru ce? Pentru cineva ce nu renunta la absolut nimic pentru mine. Si plang si sufar si ma consum.

    Desi il iubesc astept cu nerabdare sa am tupeul sa-l las in urma. Sper ca de data asta sa nu-l mai iert . Sa il las sa inoate singur in acest univers ravasitor, singur, catre mal. Sa nu-i mai dau sprijinul meu.  Imi promit mie ca voi gasi ceva mai bun. Ii promit inimii mele ca ii voi gasi pe cineva care sa n-o mai raneasca si desi acum probabil va fi practic rupta in mii si milioane de bucati se va reface pana la ultima ciobitura. O sa merg mai departe indiferent cat de tare doare.

    Si imi doresc cu atata ardoare ca saptamana viitoare cand citesc asta chiar sa ma fi tinut de cuvant... 

Pleaca, du-te, dispari !

Timpul se scurge la infinit, nimic si nimeni nu sta dupa suferinta ta, asa ca de ce ai suferi ? Nu ai timp oricum. Totul merge mai departe asa cum ar trebui sa faci si tu. Lasa lucrurile sa curga de la sine . Ce rost are sa lupti pentru el ? sa incerci din toate puterile sa-l pastrezi cand el nu-si da interesul ? Si ce daca spune ca te iubeste? Si chiar daca ar fi adevarat nu ar recompensa nici macar jumatate din cate ti-a facut. Trecutul il tine pe loc, iar tu nu poti ramane alaturi de el in trecutul patat de  murdarie. Erai pura, linistita si calma, de ce ai renutat la toate astea pentru un zbucium continuu in care traiesti acum ? De ce ai alege sa ramai in suferinta alaturi de el doar pentru cateva minute de fericire ? Timpul inca se scurge iar trenul pleaca. Nu merita sa ramai in urma doar pentru el. Nu merita sa-ti pierzi timpul asa.

Pleaca. Du-te departe. Traiesteti visele. Stergeti lacrimile, oricum toate vor trece si vei ajunge la un momendat sa-ti aduci aminte de el ca o fantasma a trecutului, ca o veche umbra ce a dainuit asupra sufletului tau. Poate a fost o alegere buna la momentul respectiv dar asta nu e ceva de care vei avea nevoie in viitor. Totul se termina si tu deja ai pus de prea multe ori virgula acolo unde era punct. Nu mai lupta in zadar, oricum el nu va observa. Nu-l mai crede, oricum va minti din nou.

Traieste. Bucurate. Zambeste. Asta e tot ce conteaza in acest moment. Vei trece peste; stai linisitita. Nu-ti mai face griji. Vei gasi altii mult mai buni.

Nu se merita. Nu mai lupta. Gasesteti pe altcineva. Si ce daca v-au unit atatea ? Si ce daca ati petrecut atata timp impreuna ? Stiai ca se va termina odata si odata. Ati trecut prin multe iar el a fost aici pentru tine dar cate lacrimi ai varsat in miez de noapte doar tu stii. Cate ai lasat pentru el, cate i-ai oferit, cate ai suportat numai tu iti poti da seama. Si esti judecata, esti numita proasta . Oare au dreptate? Depinde cum privesti. Oricine iubeste cu adevarat ar face toate astea. Din pacate pentru tine iubirea nu a fost impartasita, sau macar nu a fost impartasita indeajuns. Incerci sa-ti faci putere sa-l lasi in urma, cu greu ii spui la revedere si incerci din rasputeri sa-i rezisti. Te inneci in lacrimi de dor si iti afunzi capul in perna.

Ai zambi daca ai mai avea puterea , stiu. Te doare. Esti ranita. Il vrei inapoi. Nu te mai intoarce. Nu te mai uita in spate. Fii tu insati, cea fara sentimente. Fi acea persoana vesela ce se distreaza oriunde. Care considera statutul social mai presus de iubire, care iubeste doar din plictiseala.

 Iubeai petrecerile, iti amintesti ? Iti placea sa fii in centru atentiei. Ai mai trecut tu prin „iubiri”. Ce, nu ai puterea sa treci peste? Eu cred ca da.

Totul are un inceput dar si un sfarsit. Cu toate ca s-a terminat prost stii ca vor urma zile senine. Si poate acesta nu va fi un sfarsit definitiv. Poate isi va da seama ce a pierdut, poate te va cauta, poate va suspina dupa momentele petrecute alaturi de tine. Dar stii ce ? Probabil va fi prea tarziu, iar tu vei fi undeva departe zambind catre soare. Stai linistita, cu totii avem un destin, toti avem dreptul la fericire dar si la pedepse.