Creier vs. Inima

    Am ajuns la epuizare. Incer sa raman pe linia de plutire dar tot cobor in altitudine. Cad in gol. Pamantul se apropie din ce in ce mai mult. Deja ii simt fiorul rece. Deja imi simt oasele cum se rup unul cate unul. Durerea nemarginita atunci cand dau de jos.

   Sunt epuizata. Sunt terminata fizic si moral. M-a adus la disperare. Am ajuns singura din cauza lui si ma lupt cu mine. Ma lupt sa ies la suprafata din toata aceasta minciuna dulce ce continua sa curga ca o fantana de ciocolata.
    Rup bucati de inima si le pun pe foaie, scriu cu cerneala de sange si sterg cu lacrimi. Raman ore in sir blocata cu privirea atintita pe tavanul de un alb imaculat. Nu-mi pot pune nici macar gandurile in ordine dar sentimentele... Se ciocnesc intre ele si se amesteca. Nu mai inteleg nimic.

    Nu stiu ce ar trebui sa fac. Am incercat tot ce se putea.  As vrea sa zic STOP dar nu pot. As vrea sa opresc timpul in loc sau poate sa fie totul ca mai inainte. Cand voi invata sa renunt ? Cand voi invata sa ma opresc sa lupt pentru ceva ce nu merita? Prea multa energie risipita, prea mult timp pierdut. Astept sa faca o miscare atat de proasta incat sa ma faca sa-l urasc dar nu stiu cand voi considera ceva atat de grav. E clar. Trebuie sa-mi iau inima in dinti si sa am tupeul sa renunt la ce iubesc cel mai mult. Iubirea poate trece cu vederea multe dar nu si nepasarea. Acum astept ca o fraiera ca el sa-mi decida soarta. Astept ca o fraiera in timp ce ma autodistrug. Renunt la tot si pentru ce? Pentru cineva ce nu renunta la absolut nimic pentru mine. Si plang si sufar si ma consum.

    Desi il iubesc astept cu nerabdare sa am tupeul sa-l las in urma. Sper ca de data asta sa nu-l mai iert . Sa il las sa inoate singur in acest univers ravasitor, singur, catre mal. Sa nu-i mai dau sprijinul meu.  Imi promit mie ca voi gasi ceva mai bun. Ii promit inimii mele ca ii voi gasi pe cineva care sa n-o mai raneasca si desi acum probabil va fi practic rupta in mii si milioane de bucati se va reface pana la ultima ciobitura. O sa merg mai departe indiferent cat de tare doare.

    Si imi doresc cu atata ardoare ca saptamana viitoare cand citesc asta chiar sa ma fi tinut de cuvant...