De ce iertam ?

                 Ma intrebam de ce iert. De ce imi tot pun sufletul pe tava cand stiu deja ca va fi aruncat pe jos si calcat in picioare. De ce tot dau „a doua sansa” ?! De multe ori mi-am impus sa nu mai iert. Sa fiu rea, sa tratez cu indiferenta si sa merg mai departe. Mi-am impus degeaba pentru ca inima mea intotdeauna m-a legat de un scaun si nu m-a lasat sa mai fac nimic, ea controla totul.

                Ce era sa mai fac cand ea incepea sa faca o criza de gelozie si sa dea cu pumni si picioare in tot ce prinde ?! Ce era sa mai fac cand izbucneam in plans si nu ma mai puteam opri ?! Ce era sa fac cand incepea s-o ia la goana cand vedea numele lui pe ecranul telefonului ? Simplu nu mai aveam ce. Il iertam pentru tot. Spuneam „las de la mine, il iubesc” si asa mergeam mai departe adunand cioburile inimii mele de pe marginea drumului.

                Ma intreb cum pot sa-l iert cand imi face atatea ? Cum pot sa-l iert cand l-am vazut cu ochii mei cand statea cu alta ? Cum pot sa il privesc din nou in ochi si sa-i spun ca-l iubesc ? Nu-mi pot explica . Inima mea e mai nebuna decat mine, iar eu habarnam care ii e limita si cate poate suporta. Probabil foarte multe daca am ajuns aici.

                Ma urasc pentru cate iert. Aud in jur numai „vai iar il ierti, esti o proasta!”. Okey... am facut asta mereu si o sa iert de fiecare daca cand voi putea. Nu-mi place sa renunt la ce-i al meu mai ales cand simt ca nu mai am nimic. De ce as alege singuratatea si tristetea in locul altor momente de dragoste si vrajelile zilnice ce-mi aduc zambetul pe buze ? Nu am ascultat niciodata de ce-i din jurul meu si am facut mereu ce am vrut. Si ce daca gresesc? E greseala mea si macar stiu ca nu voi regreta din cauza voastra.

                Si pana la urma de ce mereu femeile iarta tot ? Cum putem avea atata putere sa iertam fiecare greseala ? Simplu ii iubim prea mult, suntem prea credule sau pur si simplu consideram ca asa e corect. Poate ii iertam pentru ca stim ca si noi am gresit, eu una mai fac asta cateodata, iert pentru ca ma cosider pe mine o persoana ce a gresit la radul ei. Stii „hotul neprins e negustor cinstit”, insa ma simt mai bine fata de mine cand sunt chit.

                Mda si asa am ajuns la concluzia ca orice ne-ar face tot ii iubim si tot vom trece peste. Asa suntem noi. Uneori oferim prea multe sanse, dar mai bine sa stim ca am epuizat pana la ultima speranta, pana la ultimul strop de iubire decat sa renuntam cand nu stim ce ne ofera viitorul. Daca baiatul perfect trebuie sa apara si are nevoie de loc in inima mea, nu e nici o problema, poate aparea si cand sunt intr-o relatie . Ma gaseste el.  

Iubirea m-a facut proasta !

Se spune ca iubirea este minunata, ca te urca pe cele mai inalte culmi, ca iti aduce fericirea la care visam cu totii insa ce se intampla cand iubirea e RETARDATA ? Ei bine atunci apare suferinta si dupa crestele muntilor ajungi in centrul pamantului inconjurat de lava fierbinte ce abia asteapta sa te dezechilibrezi si sa te arzi. Asa si cei din jurul tau asteapta sa te vada ranita. Cica ti se da sfaturi ce sa faci, uneori sunt bune dar cum as putea sa ascult pe cineva ce habarnare ce am in suflet, ce nu i-a vazut ochii sclipind cand imi spunea ca ma iubeste. Cum as putea sa-i las sa-mi distruga si ultimul lucru de care ma agat cu atata putere ?! Am crezut ca ma iubesti, poate chiar faci asta insa esti prea prost. Esti prea prost sa-ti dai seama cate am facut eu pentru tine si cate as mai fi facut. Esti prea prost sa incerci sa tii de mine, sa nu ma lasi sa plec, sa nu ma faci sa sufar.

Esti pur si simplu PROST . Prostii au noroc de obicei, asa ai avut si tu noroc sa dai de mine, o alta proasta ce ravneste de atata timp la o iubire sincera. O proasta ce a fost atat de des dezamagita incat nu mai crede nici macar in ea dar vrea sa para puterinca. Ma lupt cu singuratatea, cu lacrimile si cu iubirea. Da, ma lupt cu iubirea si ea invinge. Ea ma pune la pamant de fiecare data cand are ocazia si eu cad in plasa ei indragostidu-ma iar si iar si iar. Sunt atat de proasta pentru ca lupt. Lupt incontinuare sperand ca are si ea partile ei bune si continui sa dau a doua sansa, a treia a, a o suta sansa. Iert pentru ca iubesc si iubesc pentru ca e ultimul lucru de care ma mai pot agata in lumea asta. Pentru a trai am nevoie de iubire dar e numai vina mea ca imi aleg atat de prost persoanele, ca nu le testez inainte sa-mi pun inima pe teva. Par tare, par nemuritoare, spun ca nu-mi pasa cand eu defapt mor.  Aud incontinu aceleasi  „o sa treci peste” care ma seaca. Oameni buni NU VREAU SA TREC PESTE. Eu am nevoie de acea persoana. Mai nou ati ajuns sa-mi reprosati „oricum o sa-l ierti, esti o proasta”. Iubirea m-a facut proasta. Iubirea m-a transformat intr-o visatoare. Mi-a dat puteresa sa lupt pana la moarte. Inima nu-mi da pace, dar ce inima ? Credeam ca a fost de mult smulsa si totusi revine mereu si da drumul sentimentelor fix in cele mai nepotrivite momente.

Aud de la prietenii tai ca ma iubesti si de la prietenii mei ca stii doar sa ma vrajesti. De ce as asculta de ei toti ? Oricum nimeni nu te cunoaste ca mine. Oricum nu ei te-au privit in ochi cand mi-ai zis ca ma iubesti. Te cred . Te-am crezut insa prostia te bate cu 3 -0 . Probabil o sa-ti dai seama ca gresesti, poate o sa te intorci la mine nu ca acum te-ai fi oprit sa ma cauti dar va veni ziua cand tu chiar o sa-mi simti lipsa si iti vei dori pe cineva sa te asculte si sa-ti spuna un „fraiere, lasa ca vedem noi”. Imi vei duce lipsa iti promit ! Sunt sigura ca mi-am lasat amprenta pe sufletul tau.

Stiu ca am zis de o suta de ori ca nu te voi mai ierta insa nu am putut sa te las in urma. Deja imi e dor de momentele cand stateam si ma uitam la tine si incepeam sa zambesc fara motiv iar tu sa razi de zambetul meu tembel.

                Te urasc din toata inima pentru tot ce mi-ai facut dar pur si simplu inima mea o ia razna atunci cand vad ca ma suni. Nici nu-ti poti imagina cat ma lupt cu mine ca sa iti rezist.

Nu stiu cand va veni finalul pe bune dintre noi. Stiu ca va fi greu dar stiu ca voi reusi sa trec peste . O sa am odata si odata  tupeul chiar sa te las in urma insa acum nu-mi pot imagina cum ar fi fara tine.

Iubirea m-a prostit de tot asa ca eu continui sa te astept sa vii pentru a te putea ierta. 

Creier vs. Inima

    Am ajuns la epuizare. Incer sa raman pe linia de plutire dar tot cobor in altitudine. Cad in gol. Pamantul se apropie din ce in ce mai mult. Deja ii simt fiorul rece. Deja imi simt oasele cum se rup unul cate unul. Durerea nemarginita atunci cand dau de jos.

   Sunt epuizata. Sunt terminata fizic si moral. M-a adus la disperare. Am ajuns singura din cauza lui si ma lupt cu mine. Ma lupt sa ies la suprafata din toata aceasta minciuna dulce ce continua sa curga ca o fantana de ciocolata.
    Rup bucati de inima si le pun pe foaie, scriu cu cerneala de sange si sterg cu lacrimi. Raman ore in sir blocata cu privirea atintita pe tavanul de un alb imaculat. Nu-mi pot pune nici macar gandurile in ordine dar sentimentele... Se ciocnesc intre ele si se amesteca. Nu mai inteleg nimic.

    Nu stiu ce ar trebui sa fac. Am incercat tot ce se putea.  As vrea sa zic STOP dar nu pot. As vrea sa opresc timpul in loc sau poate sa fie totul ca mai inainte. Cand voi invata sa renunt ? Cand voi invata sa ma opresc sa lupt pentru ceva ce nu merita? Prea multa energie risipita, prea mult timp pierdut. Astept sa faca o miscare atat de proasta incat sa ma faca sa-l urasc dar nu stiu cand voi considera ceva atat de grav. E clar. Trebuie sa-mi iau inima in dinti si sa am tupeul sa renunt la ce iubesc cel mai mult. Iubirea poate trece cu vederea multe dar nu si nepasarea. Acum astept ca o fraiera ca el sa-mi decida soarta. Astept ca o fraiera in timp ce ma autodistrug. Renunt la tot si pentru ce? Pentru cineva ce nu renunta la absolut nimic pentru mine. Si plang si sufar si ma consum.

    Desi il iubesc astept cu nerabdare sa am tupeul sa-l las in urma. Sper ca de data asta sa nu-l mai iert . Sa il las sa inoate singur in acest univers ravasitor, singur, catre mal. Sa nu-i mai dau sprijinul meu.  Imi promit mie ca voi gasi ceva mai bun. Ii promit inimii mele ca ii voi gasi pe cineva care sa n-o mai raneasca si desi acum probabil va fi practic rupta in mii si milioane de bucati se va reface pana la ultima ciobitura. O sa merg mai departe indiferent cat de tare doare.

    Si imi doresc cu atata ardoare ca saptamana viitoare cand citesc asta chiar sa ma fi tinut de cuvant...