Fericirea: cea mai grea proba.

 Pentru a fi puternic in viata trebuie sa poti renunta la ceea ce vrei pentru ceea ce trebuie facut. Nu ar trebui sa alergam dupa persoanele ce sunt fericite in lipsa noastra. Ar trebui sa fim mai atenti la cei ce ne sunt alaturi in fiecare moment si sa le pretuim mai mult dragostea. Nu are rost sa ne agatam de amintirile alb-negru, ravasitoare, ci sa mergem inainte. Sa pasim incet, dar sigur spre o lume mai buna. Sa nu mai suferim pentru orice prostie ce ne vine in cap. Sa nu suferim pentru o persoana careia nu-i pasa. Sa nu mai lasam lacrimile grele sa ne inunde fetele triste.

Am ajuns la concluzia ca, oricat de mult ne-am dori noi, dragostea nu se face cu sila. Desi luptam pentru cauza noastra, pentru persoanele la care tinem, uneori chiar ar trebui sa renuntam. Nu putem castiga luptele de unii singuri si clar nu putem schimba pe cineva doar pentru ca noi credem ca ar fi mai bine.  Daca suntem posesivi si gelosi ori prea nepasatori, oricum suntem ocoliti. Este prea greu de gasit o cale de mijloc pentru ca dragostea are regulile ei. Ea alege in locul nostru si tot ea ne indruma pasii.

Suntem prea ocupati cu chestii aiurea pentru a vedea ce e bine pentru noi, prea oribiti de dragoste si vicii pentru a incerca sa ne facem drumul mai lin. Toti am vrea sa fim iubiti dar ne este prea frica sa iubim.

Viata se bazeaza pe iubire, iubirea se bazeaza pe incredere, increderea se bazeaza pe sinceritate, dar atunci cand suntem nevoiti sa mintim ce se intampla ? Se ajunge la bataie de joc, suferinta, nepasare. Totul are un rol, daca mintim suntem mintiti, daca inselam suntem inselati. Poate ar fi mai bine sa avem incredere oarba si sa iubim sincer. Si atunci cand primim o lovitura  ?! Ramanem cu amintiri frumoase, ne ridicam si mergem mai departe. Asa e viata... e ciudata, e plina de suferinta dar si de fericire.

Chiar daca acum mori de dor, nimic nu se va compara cu revederea. Chiar daca acum suferi, mai tarziu vei iubi si vei fi iubit. Chiar daca acum totul ti se pare ca se darama deasupra ta, lupta si vei iesi la suprafata.

Tristetea apare din vina noastra si a asteptarilor noastre prea mari. Ar fi mai bine sa lasam totul la voia intamplarii si sa ne bucuram de clipa prezenta

Nu stiu ce vreau, nu stiu ce sa fac, nu stiu unde sa ma duc. Stiu ca toti si toate apar in viata mea cu un rost. Iau decizii pe moment, nu ma gandesc la consecinte si nu am regrete. Desi am momente cand sufar dupa fantasmele trecutului, ma reintor in prezent si ma bucur de clipa, ma uit spre viitor si sper la mai bine. Lupt cand este nevoie si ma dau batuta cand cred ca nu mai merit. Nu incercati sa ma schimbati pentru ca nu veti putea. Lasati-ma sa-mi urmez destinul, sa fiu eu insami, sa sufar cand nu mai suport, sa ma ridic mai puterinca si sa continui, sa apreciez nebunia clipei. Prietenii nu te lasa niciodata sa faci prostii singur asa ca, iertati-mi greselile si urmati-mi placerile. Chiar daca sufar nu as lasa niciodata asta sa ma domine.

Considerati-o o lectie data de un copil: fericirea este cel mai importat lucru . Scopul scuza mijloacele ! .

Inca un an

Nu imi vine sa cred cat de repede a trecut timpul, cate s-au putut schimba in doar un an, cum am putut sa ma schimb eu. Ma asteptam ca lucrurile sa devina diferite dar anul trecut pe vremea asta nu aveam nici cea mai vaga idee cum ma vor putea schimba niste greseli,alegeri,intamplari. Nu credeam ca imi voi schimba gandirea sau comportamentul.

Am trecut prin destule incat sa stiu cu ce se mananca viata inca de pe acum. Poate multora nu le va veni sa creada dar nici unul nu are idee cum a fost viata mea si cum m-au maturizat unele evenimente. Nici unul dintre voi nu a fost sa ma ridice atunci cand am cazut. Eu singura m-am ridicat, am continuat si am luptat pentru mine si atat. Am fost cam egoista in alegerile mele doar toate astea s-au datorat gandirii ce mi-a fost schimbata. Ajunsese sa nu-mi mai pese de nimic si de nimeni, singurul meu scop era sa ma distrez si sa obtin tot ce-mi doresc necontand mijloacele.

Nu credeam vrodata ca o singura persoana ma poate schimba in asa fel sau poate ea a fost doar un impuls pozitiv in alegerile mele. Am facut alegeri bune dar si greseli din care sa spunem ca am invatat cate ceva dar in primul si in primul rand am invatat sa ma protejez de exterior, am invatat sa ma interiorizez si sa am grija cui ii ofer inima mea. Am vazut cine mi-a fost alaturi si cine nu, cine nu ma uitat, cine mi-a meritat lacrimile. Am facut cunostinta cu prieteni noi si am incercat sa nu-i uit pe cei vechi – din pacate m-au uitat ei pe mine - .

Am zambit, am plans, m-am distrat si am devenit mai buna. Am renuntat la aparente si la  partea materialista din mine si am invatat ca lucrurile cele mai frumoase sunt gratis.

Am facut multe greseli insa nu regret nimic. Am iubit si am suferit, am ajutat si am fost ajutata, am inteles si am fost ascultata. Am luptat pana la ultima putere.

Nu pot insa intelege ceva: de ce fix aceasta persoana a reusit sa ma schimbe ? poate pentru ca am iubit-o si poate si eu am insemnat ceva pentru ea –inca sper la asta- .

Imi place mai mult noua „eu” desi cea veche suferea mai putin .

Am avut norocul sa-mi fac prieteni noi ce tin la mine si dusmani ce  m-au invatat multe. Le multumesc tuturor celor ce mi-au fost alaturi sau nu in tot acest timp. Le multumesc tuturor celor ce au plecat pe alte drumuri lasandu-ma singura sa ma zbat si sa razbat !. Multumesc tuturor celor ce mi-au oferit iubirea cand aveam cea mai mare nevoie de ea, celor ce au fost alaturi de mine la prostii, m-au tinut in brate cad plangeam sau dansau cu mine pe cuburi.

Si asa a mai trecut un an, un an in care din nou m-am schimbat radical poate in bine sau poate in rau, singurul lucru pe care il stiu sigur e ca am invatat sa lupt pentru ce am cel mai scump si sa nu renunt niciodata oricat de greu mi-ar fi !.  

Seara de toamna

Mai vin si seri pline de amintiri. Chiar daca e mijlocul toamnei parca in aer apar toate amintirile din vara.  Amintiri dureroase, pline de dor, amintiri ce odata le-ai considerat magice dar acum lasa doar un gust amar, unul de tristete si dor. As vrea sa plang, sa tip, sa ma descarc cumva dar stiu ca nu voi rezolva nimic. Stiu ca nu pot aduce timpul inapoi, stiu ca nimic nu va mai fi ca inainte. Mi-e dor si sufar, ma hranesc din amintiri si visez la un viitor mai roz. As da orice sa revin macar pentru cateva secunde in acele seri de vara in care pluteam, zburam, aveam puterea sa visez, cand nu duceam dorul nimanui, doar savuram momentul.

                Amintirile nu te ajuta cu nimic. Ele doar aduc mai multa suferita. Te trimit din nou la acele momente dupa care tanjesti atat de mult. Acele momente speciale ce nu se vor mai repeta si stii ca sunt de neinlocuit.

                Nu ma joc cu sentimentele, cand spun sa simt ceva crede-ma ca sunt sincera. Noi nu suferim pentru ca iubim, noi suferim pentru ca celalalt nu sufera. Urasc faptul ca am puterea sa iubesc, nu stiu unde gasesc puterea sa ma ridic din nou.

                Nu stiu cum se va termina totul, stiu doar ca amintirile dor, ca prezentul nu e destul de cald pentru aceasta toamna. Toamna intradevar aduce moarte si suferinta, dar de ce trebuie sa puna capat si frumoaselor povesti ?! De ce aceste povesti atat de frumoase si speciale tin al dracu de putin ?!  De ce nu pot repeta o seara de august calduroasa si inconjurata de iubire ?!.

                Nu pot sa uit tot ce a fost. Mi-ar fi placut sa o luam de la inceput dar nu exista nici o speranta. Urasc ca va trebui sa merg mai departe, de ce trebuie sa uit ceva atat de frumos ? Stiu insa ca nu pot trai nici din amintiri. De ce nu as putea fii si eu fericita ? De ce fiecare lucru simplu trebuie sa insemne ceva ?

                As vrea sa sterg durerea insa nu si amintirea. Din ele ma hranesc, prin speranta inca mai exist.

                Vantul abia adie, luna e deja sus dar eu sunt singura. Singura printre atatea stele. Singura in fata blocului asteptand, fara sens acolo unde credeam ca insemn ceva. Mereu am stiut ca asa va fii dar niciodata nu mi-am putut imagina cat poate sa doara o amintire din trecut. Sunt dezamagita de mine ca m-am lasat prada atat de usor unor sentimente infinite.

                E doar o seara de toamna, una incarcata cu fantasme. Inca visez la acele nopti tarzii, acel vant ce abia adia, acea luna plina ce lumina intreaga fire, acele imbratisari calde, acele saruturi interminabile...

Fluturi

Zeci de fantasme imi invadeaza mintea. Fluturi colorati zboara gratios prin intreg peisajul. Atatea vise neimplinite, atatea dorinte desarte, atatea zambete pierdute in gol tot vin si pleaca. Ma gandesc la toate visele ce le-am avut si le-am lasat sa plece. Atata tristete exista peste tot. De ce nu ne ascultam visele ? De ce nu le coloram aripioarele bietilor fluturi ce incearca din rasputeri sa zboare? De ce nu lasam deoparte orgoliul? De ce nu luptam pana la ultima forta, sa ne dam pana la ultima suflare pe campul de lupta ?

    Nu suntem destul de puternici, pentru ca ne este frica de nereusita , de tristere ! Si totusi, ce daca pierd tot ? Ce daca lupta implica riscuri ? Doar asa as stii ca n-am ce sa regret. In viata asta regret doar ce n-am facut asa ca nu lasa pe maine ce poti face azi , nu poti stii daca maine mai esti .

    Am vise pentru care lupt pana la moarte. Nu tin cont de orgoliu, calc tot in picioare pentru ce-mi doresc !

   Urasc toate persoanele care spun ca „iubesc”, pai frate daca iubesti asa cum spui tu lupti nu te lasi condusa de orgoliu. Daca chiar iti doresti nu-ti pasa care sunt riscurile ce ti le asumi, mergi cu capul inainte !

   O sa zbor intotdeauna deasupra norilor pentru ca nici o data nu ma voi lasa batuta. Si ce daca o sa cad ? O sa ma ridic ! Nu-mi pasa de nimic, poti sa ma darami cu toata forta ta, eu intotdeauna voi gasi puterea sa ma ridic la loc si sa te inving, daca mi-o doresc !. 

Incerc

Am momentele mele cand as vrea sa plec departe de toti si toate. Cand pur si simplu nu mai suport, cand sunt inconjurata din toate partile de masti ce par ca-mi vor doar raul, cand imi sunt luate aripile si sunt

inlocuite cu spini. As vrea sa zbor dar sunt atintita de pamantul inghetat. Aripilie mele parca au prins spini. Stau pe spate si privesc ... privesc haosul din jurul meu. Mii de glasuri de aud deodata. Provoaca un zgomot infernal. Imi acopar urechile insa este in zadar. Toti vor ceva, toti cer, unii lupta sa obtina, altii doar se plang. Vad lupte date in ingeri si demoni, iubire si ura, inima si creier. Totul pare a se destrama. SI ma intreb cum am ajuns aici, cum am ajuns in aceasta situatie. Privesc, ascult, incerc sa inteleg. Din pacate sunt prea multe suflete de inteles si se pare ca eu sunt singura ce m-am oprit din dansul meu dictat de destin pentru a ajuta, pentru a  se implica in destinele celorlalti. Si de ce m-am oprit ?! Doar ca sa nu-l mai vad pe al meu. Sa nu mai aud de problemele mele, le prefer pe ale altora. Toate par mai usoare decat ale mele.Incerc sa caut ajutor, incerc sa primesc raspunsuri, dar nimeni nu se oboseste. Ma zbat sa ies la suprafata dar e clar ca nu am nici o sansa. Prea multe lucruri imi invadeaza mintea,prea multe certuri, prea multe persoane. Urasc haosul iar acum, exact asta este in capul meu.

     Ma lupt cu persoane, defapt cu masti. Toti au masti. Nimeni nu isi arata adevaratele sentimente, nimeni nu mai e sincer. Traim intr-o lume a aparentelor. Chiar si eu port o masca. Prefer sa raman ascunsa alaturi de mine insami , sa-mi vad de sentimentele mele si gudurile mele. Cica noi spunem 1% din ce gandim, dar si mai important, jumatete mintim !

    Cum se poate atinge inschimb fericirea in acest univers in care ura este cel mai sincer sentiment ?! Incerc sa zambesc dar e clar ca e fals. Vreau un zambet real , dar cum ?! Toata lumea este tradata iar la randul ei tradeaza, toti suferim iar apoi ii facem pe altii sa sufere. Lumea asta e o paleta de culori, toata e desenta in alb si negru. Parca ma inteapa mii de spini in fiecare secunda. Sunt dezamagita, dezamagita de tot ce m-nconjoara.

   Iubesc, sufar, dezamagesc, TRAIESC ! incerc sa zambesc si sa ma tin pe picioare. Cad, ma ridic si ma scutur. Ma inalt la nori chiar si cu aripi din spin. Stau pe nori iar in doar cateva secunde zeci de perle fierbinti imi invadeaza obrajii. Sunt rapusa, sunt ranita, nu mai suport, ma indepartez de toti,ma ascund intre cei 4 pereti, ma izolez dar toate au un nou inceput. Imi revin si continui. 

Așteptarea fericirii

Totul parea atat de color cand era langa mine. Totul era bine si frumos dar totuși, totuși a plecat si m-a lasat singură intr-o cameră goală si intunecată . M-a lasat singură să mă înec in propriile mele lacrimi. A plecat cu toata inima mea și nu vrea să mi-o mai aducă înapoi. Stau înghemuită pe gresia rece. Singură, atat de singură . Nu-mi spune că nu sunt singură pentru că atunci cand lacrimile imi invadează fața și încep să curgă fară încetare singura care îmi e alaturi sunt eu , singura care plange cu mine e reflecția mea in oglinda. Și totuși, stau si astept. Aștept sa se schimbe ceva, aștept vremuri mai bune. Îmi doresc atat de mult sa pot zambi din nou, sa fiu fericita. Știu ca nu ma iubești, știu ca nu-ți pasa si totusi ma faci fericita. Nu-mi pasă de nimic, tu ești singura persoana din lume care mai poate sa-mi aducă zambetul pe buze. Numai lângă tine mă simt fericită, iar cand pleci rămân goală. Un gol imens mi se formează in stomac. O stare ingrozitoare mă cuprinde cand ma tratezi cu nepăsare. O tristețe nemarginită ma cuprinde cand vad că mă lasi.

   Urasc că te iert orice îmi faci, urasc că te iubesc atât de mult, urăsc că te las sa-mi faci atâtea, dar am incotro ? Te iubesc și punct ! Știu că sunt o proastă, toți îmi spun asta, m-am săturat să tot aud că tot ce fac este o greseală. Întelegeți că nu aveți ce să-mi faceți ! Urasc să mi se spună ce să fac mai ales când voi toți stiți că nu aveți șanse să mă schimbați. Iubesc deși nu sunt iubită, sufar deși nu merită , iar asta sunt eu . 

 Adevărul este că m-am saturat să lupt neîncetat, să mă strofoc și să îmi bat capul cu tot felul de lucruri , cu tine. Am preferat să las totul să decurgă de la sine și ce va fi va fi. Las destinul să mă surprindă. Poate nu vor fi toate exact cum mi-am dorit dar sunt sigură că vor venii vremuri mai bune, ca vor venii zile cand voi sta cu acel "EL" fară să mă plictisesc, fară să-mi pese de cineva sau ceva, știind doar că mă iubeste și il iubesc. Aștept asta. Aștept dragostea aceea in care mă voi implica complet si voi primi aceeași atenție și din partea lui. Aștept să iubesc și să fiu iubită . Zambesc si merg mai departe chiar daca știu că acum inima mea este undeva departe, furată. 

  Nu alerg după fericire pentru că nu o voi putea ajunge niciodată, o aștept la un colț de stradă pana va venii. 

Se merita ?

Am ajuns la concluzia ca nimic nu se merita. Pentru ce atat chin ?! Pentru ce sa lupt nestiind ca se va merita ? Nu ma mai stresez, nu ma mai agit. Stau linistita, in coltul meu de camera cu un zambet larg pe buze. Astept sa se schimbe ceva. Astept ca viata mea sa ia o intorsatura diferita si sa pot fii fericita. Poate nu voi avea niciodata sansa sa fiu bucuroasa din toate punctele de vedere dar imi doresc si eu macar ceva, o persoana care chiar sa ma iubeasca. Poate cer prea mult pentru aceasta lume. Totul e asa de alb-negru. Toata lumea iubeste insa nu este iubit. Totul pare asa de fals. Toti se ascund in spatele unor minciuni frumoase, usor credibile. E mult mai simplu sa te prefaci fericit decat sa explici de ce nu esti. Nu toata lumea o sa te inteleaga, probabil majoritate nici nu o sa te asculte. Nimeni nu vrea sa se complice cu problemele altora. Fiecare are propriul fel de a gandi, fiecare vede problema intr-un anumit mod, degeaba ceri tu sfaturi dara inima ta iti spune altceva. Degeaba te prefaci ca nu-ti pasa atunci cand simti ca mori de dor. Degeaba ai un zambet pe fata daca atunci cand ajungi acasa te afunzi in perne cu siroaie de lacrimi amare alunecand usor de obraji. Degeaba il ignori daca stii foarte bine ca orice baiat ce-ti iese in cale o sa-l compari cu „EL”. Nici macar nu te mai chinui sa minti lumea ca l-ai uitat, nimeni nu o sa te mai creada ! Nu incerca nici sa-l tii langa tine cu forta pentru ca nu vei reusi. Pur si simplu lasa-l. Lasa-l sa faca ce vrea, nu te mai implica atat de mult. Doare, stiu ca doare. Totul in jur iti aminteste de el, si totusi, e mai bine asa. Usor , usor o sa-l uiti sau cine stie, poate soarta are alta destinatie pentru tine. Poate o sa-i simti din nou parfumul cum te invaluie dimineata, poate o sa-l vezi din nou in fata usii pentru cafeaua de dimineata. Niciodata nu se stie. Dar astea sunt doar iluzii. Iluzii ce te mai tin in viata cand primesti pumni din toate directiile. Parca ma hranesc doar cu ele. Doar ele mai sunt acolo sa ma linisteasca cand lacrimile nu se opresc din a curge.

   Cand toate in jurul tau simt ca se prabusesc si tu pur si simplu nu mai rezisti, nu mai rezisti sa tii atata greutate in spate, nu mai poti sa fii tare si sa nu-ti pese, nu poti sa pleci si sa-ti iei gandul, atunci ai nevoie de cineva. Si daca nu exista acel cineva? Stai singura in pat, cu lumina stinsa si speri. Privesti tavanul gol si parca, parca vezi filmul vietii tale cum se deruleaza incet . Te vezi pe tine in viitor si zambesti, totul e frumos si bine. Toate problemele s-au rezolvat si esti fericit. Pacat. Pacat ca in cateva secunde fantasma se spulbera si realizezi ca esti tot in camera ta singur si ratacit, iar tavanul este din nou de un alb imaculat, gol, exact ca sufletul tau !

  Nu este vorba doar de o dragoste de-o vara, nici de o prietenie tradata, este vorba despre viata ! Este vorba despre cum ne duce ea pe cele mai inalte culmi, ne urca 3 metri deasupra cerului apoi ne da drumul. Ne lasa sa cadem in gol. Ne lasa sa atingem norii, apoi ne atinteste pe pamantul rece si reavan. Ne da un moment de fericire, ne da un inger pazitor apoi ia tot si pleaca. Ne lasa sa ne inecam in propriile lacrimi si cand nici lacrimi nu vom mai avea ramane in locul acelui zambet, acelei fericiri un gol, un gol infinit.

   Si sunt sigura ca totul va fi bine intr-o zi . Ca zambetele false vor fii inlocuite de unele adevarate. Sper. Sper la un viitor roz ! Sper sa primesc din nou imbratisari calde. Stiu ca roata se va intoarce si astept acel moment !.

Falsi

Poate ca am gresit, insa asta nu schimba cu nimic situatia. Din greseli inveti, iar din greseala aceasta a mea mi-am dat seama de multe. Mi-am dat seama ca in lumea asta, fiecare este pentru el, ca fie ca am eu sentimente sau nu, altora nu le pasa. Fiecare dintre noi poarta o masca. Se pare ca m-am inselat in privinta tuturor. Nu-mi doresc nimic acum. Imi doresc doar sa scap. Lumea este era. Isi doreste totul doar pentru ea de aceea eu am ramas in plus. Am incercat, chiar m-am straduit, sa le fac pe plac tuturor. Am dat tot ce am putut fie ca unii au vazut sau nu. Oricum nu le pasa, nu stiu de ce ma mai strofoc ?!Chiar daca as incerca sa le fac pe plac nu as putea. Imi doream prieteni, imi doream sa simt dragostea insa mi-am dat seama ca asta este imposibil. Dragostea nu exista, prietenia intotdeauna este pe interes, falsa. Acum tac si inghit. Am ramas singura. Poate o sa ma intorc la vechile obiceiuri , poate o sa-mi schimb gandirea, nici macar eu nu stiu. Nu am lasat pe nimeni sa ma cunoasca, nimeni nu a meritat. Poate am sentimente dar voi n-ati stiut unde sa cautati. Poate imi doream mai mult si am incercat sa lupt dar azi... azi am renuntat la tot ! Din cauza voastra, din cauza mea, asa va ramane... cu sau fara mine este la fel deci de ce sa mai fiu in plus ? Mai bine raman singura, linisitita, la mine in casa. Doar eu si cu mine. Daca cin eva are nevoie de mine ma va cauta.  

Sentimente

Si poate ai dreptate cand crezi ca nu am sentimente pentru ca asta te-am lasat sa crezi. O masca cu un zambet larg imi acopera incontinu fata. Am lasat sa se vada doar ce am vrut de aceea nu veti avea vrodata habar ce simt cu adevarat, cine sunt cu adevarat. O masca ce ma tine bine asunsa de orice pericol, o masca ce-mi asunde sentimentele si lasa in urma doar indiferenta. Poate toti credeti ca n-am sentimente dar nu e chiar asa. Simt mai mult decat toti la un loc insa stiu sa ascund. Stiu sa ma abtin si doar asa pot supravietui. Sentimentele sunt punctele slabe ale umanitatii. Punctele in care toti lovesc cel mai tare si de care isi bat joc cel mai usor. Daca cineva nu-ti stie sentimentele nu stie unde sa te loveasca si mai ales , nu stie daca merita efortul sau nu. Prefer sa ma apar de tot decat sa sufar.

   Poate sunt rece cu tine , poate nu ma port exact cum ti-ai dorii , poate nu te fac sa te simti iubit insa asta nu inseamna ca eu chiar nu simt nimic. Aceasta masca ce o port zilnic ma tine sa ma apropii prea mult . Cu ea am fost obisnuita asa ca imi e greu s-o dau jos. Am impresia ca toti asteapta acest lucru de la mine, ca toti vor sa-mi depisteze punctele slabe pentru a ma putea ataca.De fiecare data cand mi-am lasat sentimentele la vedere cineva a venit si si-a batut joc .

   De fiecare data cel iubit isi bate joc, asa ca de ce as lasa sa se vada ca iubesc? De ce sa-si bata altii joc ? Prefer sa fiu asa, indiferente pana cand voi fii sigura ca si cei din jurul meu au aceleasi sentimente ca si mine.

   Dar cum se vor apropia ceilalti de mine ? Cum vor fi atrasi daca eu ii tratez cu indiferenta?

   Poate am o imagine de fata rea insa te asigur ca sunt la fel de fragila ca toti ceilalti. Probabil unele evenimente m-au facut imuna la tristete sau doar am invatat mai bine sa ma apar. Poate am suferit atat de mult in trecut incat acum imi e teama de orice. Imi e teama de fericire,tristete sau iubire, prefer indiferenta. Dar ce ma fac cand ma simt inconjurata din toate partile de iubire? Cum reactionez? Continui sa-mi port masca , dar pentru cat timp ? cat timp vor rezista altii langa mine crezand ca mie pur si simplu nu-mi pasa ? Dar ce-a mai grea intrebare : cum scap de aceasta masca cand nu voi mai avea nevoie de ea ,cand voi vrea sa-mi arat sentimentele? Cum o sa ma duc la o persoana sa o iau in brate ? Cum o sa reactioneze aceasta? Care vor fii consecintele?

    Incerc sa ma apar de trecut dar umbre ale acestuia ma tot urmaresc si ma conduc spre aceleasi greseli. Oare de ce nu ma invat niciodata minte ? De ce inca mai pun sentimente? De ce trebuie neapart sa testez ceva ce deja stiu ca e un experiment esuat? De ce fac acelasi lucru asteptandu-ma sa aiba alt sfarsit?

   O sa invat vrodata ceva? Probabil. Insa pana atunci imi repet greselile. Poate va aparea si un „happy end”.

Increderea

  Si ma gandesc cum doar intr-o secunda iti poti schimba parerea despre o persoana, iti pierzi increderea. Eu am avut incredere insa am pierdut-o de la orice persoana ce a intrat in viata mea. Incep sa cred ca nu mai exista incredere, sinceritate, iubire sau prietenie. Poate din cauza asta am ramas si eu un corp gol ce poarta o masca. Zambesc desi nu-s fericita, sarut desi nu iubesc, imbratisez desi nu-mi pasa, spun ca inteleg desi eu nici macar nu ascult. Nu-mi pasa de nimic si de nimeni. Cand credeam si eu ca pot avea sentimente, in doar o secunda mi-am schimbat parerea. E bine , e rau; nu stiu. Stiu doar ca nu se merita sa pui suflet, eu fata de altii nu-mi doresc sa raman complet fara inima pentru ca persoanele mi-au luat-o . Deja sunt destul de goala. As prefera sa devin mai imuna decat sunt deja. Consider ca toate aceste amestecuri de sentimente sunt complet fara sens. Nu sunt o persoana nascuta asa, persoanele din jurul meu m-au transformat, nu a fost vina mea ci a tuturor celor ce faceau si poate ca inca fac parte din viata mea. Imi place asa cum sunt. Nu plang, nu sufar ; raman putin blocata insa imi revin. Prefer sa fiu asa: nepasatoare , sa ma distrez cat e ziua de lunga doar pentru a umple un gol ce ar trebui defapt umplut cu iubire insa realizez ca asta e imposibil. In lumea reala totul este rece, nu mai exista sentimente iar cei ce au asa ceva sunt ucisi.

    Se spune ca oamenii sunt diferiti de toate celelalte creaturi pentru ca au sentimentel, fara sentimente am fii niste roboti . Poate eu sunt un robot insa nu-mi pare rau. Imi pare rau doar ca am vrut sa-mi daruiesc increderea . Nu am regrete in legatura cu nimic, totul se intampla cu un rost. Trebuie sa lupti pentru ce-ti doresti cu adevarat de aceea uneori trebuie sa calci peste cadavre sau sa stii cand sa renunti pentru ca urmeaza ceva mai bun. E greu intradevar sa iti dai seama cand trebuie sa treci peste si cand sa lupti. Asta nu o poti stii dinainte, o aflii pe parcurs.

   Increderea se obtine greu insa se pierde intr-o fractiune de secunda. Un pas gresit si totul se spulbera. Nu daruiesc nimic decat celor ce merita. Cred ca doar o persoana a trecut testul si poate avea increderea mea pentru un moment. Nimic nu e vesnic de aceea ma astept la orice de la oricine. Sunt inconjurata de zeci de „prieteni”insa nu stiu daca 3 tin cu adevarat la mine. Cu timpul mi-am daruit increderea si poate chiar si dragostea  multor persoane, prieteni, familie, iubiti; insa toti au pierdut-o mai devreme sau mai tarziu. Am ramas cam singura dar imi place asa. Am descoperit ca doar in mine pot avea incredere totala pentru totdeauna, restul vin si pleaca. Familia ma lasa desi se spune ca ea e pentru totdeauna, prietenii ma tradeaaza pentru alte persoane din jurul lor, de dragoste nu am ce comenta.

    Si astept... astept sa apara cineva care-mi merita cu adevarat increderea si iubirea pana atunci sunt un suflet singur si gol ce rataceste intr-o lume rece ca gheata.

Viata sau moarte?

    O linie atat de scurta desparte realitatea de lumea de dincolo. O linie atat de subtire ca o panza de paianjen, ce atarnand de ea o greutate minuscula se poate destrama... destrama ce a fost cladit in atata timp.  Viata si moartea  ... o balanta bine  echilibrata, pana intr-un moment cand totul pur si simplu ia sfarsit.  O granita atat de usor de trecut prin doar o chemare de sus de la El.

   Se spune ca visele sunt o poarta spre cealalta lume si poate ar trebui luate mai in serios. Poate uneori visam lucruri ce par ireale, ce ne sperie, ne marcheaza. Nu vrem sa credem in ele dar cand se intampla... ne dam seama ca in tot acest timp am stiut despre ce este vorba, ne simtim vinovati pentru ca nu am putut prevenii asta. Ne dorim sa nu fi visat, poate daca nu visam nu se intampla.

    Insa aceste vise pot avea si parti bune.Putem comunica cu cei de acolo. Sa le spunem cat de mult ii iubim, sa le spunem ca o sa-i pastram intotdeauna in suflet. Vise de genul sa tot ai... Si poate... poate nu e nevoie de un vis sa comunicam cu ei. Poate povestile de adormit copii sunt adevarate. Poate chiar aceste umbre ale sufletelor sunt printre noi. Pasesc  incet chiar si acum, ne iau in brate, ne saruta pe frunte, ne sunt alaturi exact ca niste ingeri protectori.  Ca acei fiori ce ne patrund pana in maduva oaselor in unele momente , oare asa comunica ei ? asa isi faci simtita prezenta ? Nu stiu ce sa cred si sa nu cred insa poate e mai bine sa cred, mai bine sa visez cu ochii deschisi si sa imi imaginez ca totul e roz si frumos, ca exista viata si dincolo, ca totul este nemuritor exact ca natura. Cum natura renaste in fiecare anotimp , mai verde si mai proaspata asa si sufletele oamenilor renasc. Asa cum semintele florilor raman in pamant pentru a prinde radacini mai tarziu asa si umbrele ratacesc printre sufletele umane pentru a gasi un nou corp. Totul pare atat de ireal insa nimeni nu spune ca nu putem visa, nimeni sa nu ne ascultam instictul, sa credem in propriile noastre teorii.

   Prin fantasmele acestea tenebre oamenii isi pastreaza sufletele tinere, se protejeaza de teoriile oamenilor de stiinta si se mai lasa purtati de val doar pentru binele lor. Nu ar trebui sa credem in ceva „nedemonstrat stiintific” si totusi, de ce nu? In Dumnezeu credem iar el a facut minuni, de ce nu ar fi si aceasta o minune de-a lui ? Fiecare cu parerea lui.

   Un singur lucru ma mai face curioasa . Oare ne putem da viata in locul unei alte persoane ? Daca il iubim foarte mult ne putem sacrifica pe noi pentru el ?

   Dumnezeu face ce e cel mai bine pentru noi. Doar El ne decide soarta noi doar o urmam.

    Soarta ne este scrisa de mult de noi depinde doar felul in care ne folosim sansele, timpul. Poate il folosim fiind fericiti sau poate nu. Si totusi daca nu am patii lucruri rele nu am putea fi tristi. Fericirea si tristetea sunt doua sentimente ce nu se pot masura , insa se pot compara. Doar cele mai triste persoane pot fi cele mai fericite. Si cum spuneam nu ne putem modifica soarta. Pasii ce-i vom face sunt deja bine calculati . Alegerile din viitor sunt deja prevazute , iar comportamentul si alegerile depind doar de cum vedem noi totul, cum gandim, cum ne masuram limitele, ne asumam greselile. Fiecare greseala trebuie platita, fiecare dragoste trebuie asumata, fiecare pierdere trebuie vazuta ca pe un castig si fiecare lucru rau ce ni se intampla trebuie interpretat in asa fel incat sa-i vedem si partea buna. Cu alte cuvinte ar trebui sa fim optimisti, sa vedem doar partea plina a paharului deoarece timpul nu ne asteapta sa ne legam sireturile, sa ne stergem lacrimile, el curge,curge asa neincetat, nu avem timp sa fim tristi.

  Azi cred ca am vazut prea multe.. am vazut cum totul se poate termina in doar cateva secunde. Inca ii mai aud vocea strigandu-ma sau certandu-ma cu ea.  Deja imi e dor. Nu-mi pot imagina cum va fi fara ea. Si poate asa e mai bine. Se duce intr-un loc mai bun, un loc tot timpul insorit unde nimeni nu o poate supara, un loc fara durere sau tristete , un loc perfect acolo sus. SI stiu ca ma iubeste, stiu ca intotdeauna va fi acolo sus pentru mine. Cum a avut mereu grija de mine va avea si de acum incolo. O iubesc si sper sa stie asta...

   „  -    De ce il iubesti ? oricum lui nu-i pasa.

-          Tu de ce respiri ? Oricum o sa mori .”  = > timpul trebuie pretuit.

Actul principal - " My first love"

   Nu este baiatul perfect , nici macar nu stiu daca se apropie de perfectiune , stiu doar ca este printre singurii baieti ce-mi aduce zambetul pe buze cand il vad. Este un golan, poate fi numit clar asa insa nu cred ca mi-ar face vrodata rau intentionat. Pare un baiat bun , lasand in urma toate prostiile pe care le face cu anturajul, pentru mine este cel mai bun .

    Niciodata nu am spus ca imi doresc un baiat cuminte, devreme acasa . Mereu mi-am dorit pe cineva cu care sa-mi bat capul, care sa ma enerveze, sa ma bat cu el dar sa vina mereu la mine sa ma pupe sa ma impace desi eu il resping. Daca n-ar fi asa s-ar intampla ca si cu toti ceilalti: m-ar plictisii. Doar asa ma poate tine cineva langa el , captandu-mi interesele, imaginatia  si mai ales, inima.

     Urasc perfectiunea, urasc toti acei fitosi ce nu-si cumpara decat haine de firma si umbla doar prin cluburi scumpe. Oricat de profitoare as parea sau as lasa sa se creada asta despre mine, urasc toate acele lucruri ! Si cluburile isi au un loc insa prefer sa stau in bratele unui tip ce incet isi termina tigara pe banca din fata unui bloc, decat sa dansez cu un fitos intr-un club . Prefer sa ma tina in brate si sa se joace in parul meu , decat sa isi doreasca doar sa ma foloseasca asa cum a fost invatat de mami si de tati.

     Baiatul meu este perfect. Doar cu un zambet de-al lui ziua mea devine mai buna. Cu o singura atingere imi face corpul sa tremure si tot cu un singur cuvant ma linisteste . Mi-as dori sa ramanem asa pe vecie, fara ca nimeni sa ne deranjeze, imbratisati in mica mea camera privind la desene. Iubesc cand ma musca, cand ne luam la bataie cu pernele, cand ma alearga prin toata casa. Iubesc cand ma saruta pe buze, obraz , gat, oriunde. Iubesc cand ma pupa pe frunte doar pentru ca eu sunt nebuna si il resping . Iubesc momentele in care ma conduce acasa tinundu-ma de mana in intunericul noptii.  

    Nu este cel mai frumos, cel mai destept si nici decum cel mai cuminte  insa imi place asa. Incep sa devin dependenta de el. Nu pot sta o zi fara el, iar cand stam un dor nemarginit ma cuprinde. Il vreau in bratele mele ! vreau sa-i simt din nou mainile inconjurandu-mi corpul. O sa ajung complet dependenta de el si stii ce? Chiar imi place !

     Poate ne mai certam noi, poate unii nu ne vor impreuna insa nu pot rezista nici cateva ore suparata pe el. Ceva ma impinge sa ma duc la el, sa-l sun. Poate universul fata de ceilalti oameni, ne vrea impreuna.

    Nu am idee daca e bine sau nu ca m-am atasat in asa putin timp de el dar ma simt mai bine ca niciodata. Ma simt insfarsit a cuiva, ma simt in siguranta.

    Timpul trece ingrozitor de repede alaturi de el si nici macar nu-mi dau seama cand a trecut o luna. O luna de cand din intamplare oarecum, am primit primul sarut de la el. O luna de cand am crezut ca fac o mare greseala cu el insa nu a fost asa, a fost cel mai bun lucru. Poate voi suferii dupa el, poate din vina mea, dar sunt sigura ca niciodata nu o sa regret nimic ! Nu-mi place sa reget, de ce as face asta ?  Daca un anumit lucru nu s-ar fi intamplat o serie intreaga de altele ce urmeaza si-ar fi schimbat probabil directia. Imi place sa gresesc, din greseli invat.

    Faza e ca nu stiu cat de mult va dura acest vis, nu stiu daca maine dimineata cand ma voi trezi imi voi da seama ca sunt la fel de singura ca pana acum putin timp sau ma va astepta un mesaj cu „Neata, iubita !”. Pff... acest cuvat „iubita” spus de altii mi se pare o vrajeala de toata frumusetea , insa spus de el  ma trimite deasupra norilor.

     Cred ca asta se numeste dragoste. Am mai simtit chestii asemanatoare insa, niciodata nu am simtit asta. Oare se va dovedi a fi el prima mea dragoste? Si daca da, cand voi ramane fara el, va pleca cu o parte din inima mea ? Voi ajunge sa ma distrug singura ? Voi ajunge sa-l urasc ? Voi ajunge sa dau tot ce am doar ca sa-l am inapoi ? Si cea mai grea intrebare... chiar ma va durea asa de tare?  Sper ca raspunsurile la aceste intrebari sa le primesc cat mai tarziu. Mi-l doaresc acum aproape. Mi-l doresc doar pentru mine si sper ca merita sa ma atasez de el. Sper sa nu ma lase cu buza umflata si cu ochii in lacrimi cand voi avea cea mai mare nevoie de el.

    Toate se intampla la momentul potrivit, dupa niste anumite reguli, dupa un anumit scenariu din care fiecare primeste ce merita. Oare eu merit iubirea? Sper ca de aceasta data sa am un „happy ending” pentru acest scenariu, pentru actul cel mai important din intreg filmul: „prima mea iubire”.

O viziune pozitiva

Si cred ca totul trebuie sa vina de la sine. Parca e mai roz cand nu te gandesti atat de mult. Nu trebuie sa-ti cauti marea iubire pentru ca atunci sigur nu o s-o gasesti si in nici un caz nu trebuie sa te gandesti in fiecare secunda la o persoana pe care cica ar trebui sa o uiti. Niciodata nu va exista „nu pot” ci doar „nu vreau / nu e momentul”. Orice iti propui e realizabil , totul e posibil , trebuie doar sa vrei. Puterea umana e mult peste asteptarile noastre uneori chiar ne uimeste. Speranta este elementul primordial vietii , iar puterea si vointa sunt cele mai puternice arme. Traind cu o gandire pozitiva clar va fi mai usor. Soarele ne zambeste si nimic nu pare greu cand nu iei in seama orice prostie ce ti se intampla. Nimic nu e un sfarsit de lume. Orice sfarsit isi are un nou inceput, iar pe acesta noi il facem. Noi suntem liderii propriilor noastre vieti. Noi facem alegeri iar apoi suferim consecintele lor. Alegerile noastre depind si de destin. Cred ca totul se intampla cu un motiv si de aceea facem alegerile respective.

    Poate daca am zambii mai mult nu ni s-ar mai parea totul asa urat. Viata e frumoasa chiar daca dam de diferite obstacole. Trebuie sa sarim gropile, sa urcam muntii , sa inotam prin oceane si sa razbatem prin desert. Provocarile te fac sa traiesti. Ce-ar fi viata daca totul ar fi roz ? Cu cat suferi mai mult cu atat ne bucuri mai repede. Doar cei ce au suferit foarte mult pot fi cei mai fericiti. Fericirea si tristetea se masoara prin comparare.

   Iubeste si vei fi iubit , intelege si vei fi inteles , asculta si vei fi ascultat, zambeste si vei fi fericit !  Vezi doar partea plina a paharului si incearca sa traiesti pentru ca nimeni nu sta sa-ti stergi tu lacrimile, timpul se scurge si este limitat, profita !  

Oglinda vietii

Ai avut vrodata sentimentul ca esti singur ? ca plutesti asa prin univers in cautare de orice si totusi de nimic   ? Sperand la ceva mai bun insa nici tu nu sti ce e acel ceva mai bun si daca il gasesti ii dai cu piciorul ?  Fara prieteni , familie sau orcine altcineva care ar putea sa alunge acest sentiment . Un sentiment ce nu poate fi exprimat in cuvinte. E pur si simplu o stare .

   Si totusi iti meriti soarta... doar tu esti de vina, doar tu i-ai indepartat pe toti de tine pentru a face loc unor „persoane mai bune” da de unde... lor nu le-a pasat de tine si ti-au dat cu piciorul, acum iti pare rau dar e numai vina ta !. Vrei sa din nou sa fie totul ca inainte dar nu e posibil , acum totul este pustiu chiar si sufletul tau. Ai crezut ca izolarea e o cale de a scapa de rautatile si oile negre ale societatii ? in niciun caz. Mai mult rau ti-ai facut. Acum chiar ca nimeni nu te mai poate ajuta. Prietenii te considera destul de tare incat numai ai nevoie de ei , amicilor nu le pasa decat daca le spui povestea ta la o pizza sau un suc cumparat de tine.

   Poate ai fost prea ranita si ai considerat ca daca scapi de toti iti poti linge ranile in pace insa ranile nu se vindeca asa : alocandu-ti mult prea mult timp sa le „vindeci” , ranile se vindeca pur si simplu atunci cand uiti de ele . Singur in casa , plangand nu rezolvi nimic. Poate doar sa te inneci in propriile tale lacrimi , intr-o mare de tristete , intr-un aer inchis ce miroase a singuratate. Totul iti aduce aminte de el , dar ABSOLUT TOTUL. E asa trist si totusi adevarat. Nu credeai ca vei ajunge asa insa nicioadata sa nu spui nicioadata. Viata e un ocean in care oricand va putea sa te loveasca un val si sa te darame insa nu trebuie sa ramai acolo , trebuie sa te ridici in picioare si sa mergi pe valuri , nimeni si nimic ce nu merita nu are nevoie de atata timp pierdut din viata .

   Ai spus ca ai trecut peste , minti atat de frumos incat si tu te crezi . Vrei sa mergi mai departe dar in comparatie cu el toti par inferiori . Nimic nu crezi ca merita. Tot ce vrea inima faci desi „nu” te mai gandesti la el , tot apare acolo undeva un lucru legat de el si parca iar iti vine in cap si nu poti sa-l mai scoti . Oare se va termina vrodata ? Omu-nvata din greseli dar oare cand greseste invata ?

   Toti se bucura de pierderea lor. Par atat de tristi si parca incearca sa te consoleze dar in mintea lor orbita de ura zambetul a aparut din cauza tristetii tale. Cica nu suferii in fata oamenilor pentru ca cei care nu te cunosc rad, cei care te urasc se bucura iar cei care te iubesc se intristeaza , pacata insa ca numai exista persoane ce te iubesc. Nu poti avea incredere decat in tine. In nimeni nu te mai poti baza , fiecare om e pe cont propriu in loc sa fie uniti ... e trist intradevar  insa adevarat nimeni nu se va mai oferii vrodata sa te ajute , obisnuiestete !

   Aratale tuturor ca poti , poti mai mult decat ei , esti puternica si vei trece si peste asta e doar un urcus in viata ta , nu le da satisfactia sa cazi in groapa gata sapata de ei deja , impingei pe ei acolo si demonstreazale ca vointa si speranta nu are limite ! daca iti propui ceva se va indeplinii si crede in asta !

   Sau poate ca nu o inima ranita este motivul singuratatii , poate doar ti-ai neglijat prietenii . O perioada proasta in care n-ai avut chef de nimic iar atunci cand te-ai trezit la realitate ti-ai dat seama ca numai ai pe nimeni in apropiere . Toti te-au parasit poate pentru ca nu iti mai faceai timp de ei si s-au simtit marginalizati sauu poate pentru ca au gasit o oferta mai buna.