Inca un an

Nu imi vine sa cred cat de repede a trecut timpul, cate s-au putut schimba in doar un an, cum am putut sa ma schimb eu. Ma asteptam ca lucrurile sa devina diferite dar anul trecut pe vremea asta nu aveam nici cea mai vaga idee cum ma vor putea schimba niste greseli,alegeri,intamplari. Nu credeam ca imi voi schimba gandirea sau comportamentul.

Am trecut prin destule incat sa stiu cu ce se mananca viata inca de pe acum. Poate multora nu le va veni sa creada dar nici unul nu are idee cum a fost viata mea si cum m-au maturizat unele evenimente. Nici unul dintre voi nu a fost sa ma ridice atunci cand am cazut. Eu singura m-am ridicat, am continuat si am luptat pentru mine si atat. Am fost cam egoista in alegerile mele doar toate astea s-au datorat gandirii ce mi-a fost schimbata. Ajunsese sa nu-mi mai pese de nimic si de nimeni, singurul meu scop era sa ma distrez si sa obtin tot ce-mi doresc necontand mijloacele.

Nu credeam vrodata ca o singura persoana ma poate schimba in asa fel sau poate ea a fost doar un impuls pozitiv in alegerile mele. Am facut alegeri bune dar si greseli din care sa spunem ca am invatat cate ceva dar in primul si in primul rand am invatat sa ma protejez de exterior, am invatat sa ma interiorizez si sa am grija cui ii ofer inima mea. Am vazut cine mi-a fost alaturi si cine nu, cine nu ma uitat, cine mi-a meritat lacrimile. Am facut cunostinta cu prieteni noi si am incercat sa nu-i uit pe cei vechi – din pacate m-au uitat ei pe mine - .

Am zambit, am plans, m-am distrat si am devenit mai buna. Am renuntat la aparente si la  partea materialista din mine si am invatat ca lucrurile cele mai frumoase sunt gratis.

Am facut multe greseli insa nu regret nimic. Am iubit si am suferit, am ajutat si am fost ajutata, am inteles si am fost ascultata. Am luptat pana la ultima putere.

Nu pot insa intelege ceva: de ce fix aceasta persoana a reusit sa ma schimbe ? poate pentru ca am iubit-o si poate si eu am insemnat ceva pentru ea –inca sper la asta- .

Imi place mai mult noua „eu” desi cea veche suferea mai putin .

Am avut norocul sa-mi fac prieteni noi ce tin la mine si dusmani ce  m-au invatat multe. Le multumesc tuturor celor ce mi-au fost alaturi sau nu in tot acest timp. Le multumesc tuturor celor ce au plecat pe alte drumuri lasandu-ma singura sa ma zbat si sa razbat !. Multumesc tuturor celor ce mi-au oferit iubirea cand aveam cea mai mare nevoie de ea, celor ce au fost alaturi de mine la prostii, m-au tinut in brate cad plangeam sau dansau cu mine pe cuburi.

Si asa a mai trecut un an, un an in care din nou m-am schimbat radical poate in bine sau poate in rau, singurul lucru pe care il stiu sigur e ca am invatat sa lupt pentru ce am cel mai scump si sa nu renunt niciodata oricat de greu mi-ar fi !.  

Seara de toamna

Mai vin si seri pline de amintiri. Chiar daca e mijlocul toamnei parca in aer apar toate amintirile din vara.  Amintiri dureroase, pline de dor, amintiri ce odata le-ai considerat magice dar acum lasa doar un gust amar, unul de tristete si dor. As vrea sa plang, sa tip, sa ma descarc cumva dar stiu ca nu voi rezolva nimic. Stiu ca nu pot aduce timpul inapoi, stiu ca nimic nu va mai fi ca inainte. Mi-e dor si sufar, ma hranesc din amintiri si visez la un viitor mai roz. As da orice sa revin macar pentru cateva secunde in acele seri de vara in care pluteam, zburam, aveam puterea sa visez, cand nu duceam dorul nimanui, doar savuram momentul.

                Amintirile nu te ajuta cu nimic. Ele doar aduc mai multa suferita. Te trimit din nou la acele momente dupa care tanjesti atat de mult. Acele momente speciale ce nu se vor mai repeta si stii ca sunt de neinlocuit.

                Nu ma joc cu sentimentele, cand spun sa simt ceva crede-ma ca sunt sincera. Noi nu suferim pentru ca iubim, noi suferim pentru ca celalalt nu sufera. Urasc faptul ca am puterea sa iubesc, nu stiu unde gasesc puterea sa ma ridic din nou.

                Nu stiu cum se va termina totul, stiu doar ca amintirile dor, ca prezentul nu e destul de cald pentru aceasta toamna. Toamna intradevar aduce moarte si suferinta, dar de ce trebuie sa puna capat si frumoaselor povesti ?! De ce aceste povesti atat de frumoase si speciale tin al dracu de putin ?!  De ce nu pot repeta o seara de august calduroasa si inconjurata de iubire ?!.

                Nu pot sa uit tot ce a fost. Mi-ar fi placut sa o luam de la inceput dar nu exista nici o speranta. Urasc ca va trebui sa merg mai departe, de ce trebuie sa uit ceva atat de frumos ? Stiu insa ca nu pot trai nici din amintiri. De ce nu as putea fii si eu fericita ? De ce fiecare lucru simplu trebuie sa insemne ceva ?

                As vrea sa sterg durerea insa nu si amintirea. Din ele ma hranesc, prin speranta inca mai exist.

                Vantul abia adie, luna e deja sus dar eu sunt singura. Singura printre atatea stele. Singura in fata blocului asteptand, fara sens acolo unde credeam ca insemn ceva. Mereu am stiut ca asa va fii dar niciodata nu mi-am putut imagina cat poate sa doara o amintire din trecut. Sunt dezamagita de mine ca m-am lasat prada atat de usor unor sentimente infinite.

                E doar o seara de toamna, una incarcata cu fantasme. Inca visez la acele nopti tarzii, acel vant ce abia adia, acea luna plina ce lumina intreaga fire, acele imbratisari calde, acele saruturi interminabile...

Fluturi

Zeci de fantasme imi invadeaza mintea. Fluturi colorati zboara gratios prin intreg peisajul. Atatea vise neimplinite, atatea dorinte desarte, atatea zambete pierdute in gol tot vin si pleaca. Ma gandesc la toate visele ce le-am avut si le-am lasat sa plece. Atata tristete exista peste tot. De ce nu ne ascultam visele ? De ce nu le coloram aripioarele bietilor fluturi ce incearca din rasputeri sa zboare? De ce nu lasam deoparte orgoliul? De ce nu luptam pana la ultima forta, sa ne dam pana la ultima suflare pe campul de lupta ?

    Nu suntem destul de puternici, pentru ca ne este frica de nereusita , de tristere ! Si totusi, ce daca pierd tot ? Ce daca lupta implica riscuri ? Doar asa as stii ca n-am ce sa regret. In viata asta regret doar ce n-am facut asa ca nu lasa pe maine ce poti face azi , nu poti stii daca maine mai esti .

    Am vise pentru care lupt pana la moarte. Nu tin cont de orgoliu, calc tot in picioare pentru ce-mi doresc !

   Urasc toate persoanele care spun ca „iubesc”, pai frate daca iubesti asa cum spui tu lupti nu te lasi condusa de orgoliu. Daca chiar iti doresti nu-ti pasa care sunt riscurile ce ti le asumi, mergi cu capul inainte !

   O sa zbor intotdeauna deasupra norilor pentru ca nici o data nu ma voi lasa batuta. Si ce daca o sa cad ? O sa ma ridic ! Nu-mi pasa de nimic, poti sa ma darami cu toata forta ta, eu intotdeauna voi gasi puterea sa ma ridic la loc si sa te inving, daca mi-o doresc !. 

Incerc

Am momentele mele cand as vrea sa plec departe de toti si toate. Cand pur si simplu nu mai suport, cand sunt inconjurata din toate partile de masti ce par ca-mi vor doar raul, cand imi sunt luate aripile si sunt

inlocuite cu spini. As vrea sa zbor dar sunt atintita de pamantul inghetat. Aripilie mele parca au prins spini. Stau pe spate si privesc ... privesc haosul din jurul meu. Mii de glasuri de aud deodata. Provoaca un zgomot infernal. Imi acopar urechile insa este in zadar. Toti vor ceva, toti cer, unii lupta sa obtina, altii doar se plang. Vad lupte date in ingeri si demoni, iubire si ura, inima si creier. Totul pare a se destrama. SI ma intreb cum am ajuns aici, cum am ajuns in aceasta situatie. Privesc, ascult, incerc sa inteleg. Din pacate sunt prea multe suflete de inteles si se pare ca eu sunt singura ce m-am oprit din dansul meu dictat de destin pentru a ajuta, pentru a  se implica in destinele celorlalti. Si de ce m-am oprit ?! Doar ca sa nu-l mai vad pe al meu. Sa nu mai aud de problemele mele, le prefer pe ale altora. Toate par mai usoare decat ale mele.Incerc sa caut ajutor, incerc sa primesc raspunsuri, dar nimeni nu se oboseste. Ma zbat sa ies la suprafata dar e clar ca nu am nici o sansa. Prea multe lucruri imi invadeaza mintea,prea multe certuri, prea multe persoane. Urasc haosul iar acum, exact asta este in capul meu.

     Ma lupt cu persoane, defapt cu masti. Toti au masti. Nimeni nu isi arata adevaratele sentimente, nimeni nu mai e sincer. Traim intr-o lume a aparentelor. Chiar si eu port o masca. Prefer sa raman ascunsa alaturi de mine insami , sa-mi vad de sentimentele mele si gudurile mele. Cica noi spunem 1% din ce gandim, dar si mai important, jumatete mintim !

    Cum se poate atinge inschimb fericirea in acest univers in care ura este cel mai sincer sentiment ?! Incerc sa zambesc dar e clar ca e fals. Vreau un zambet real , dar cum ?! Toata lumea este tradata iar la randul ei tradeaza, toti suferim iar apoi ii facem pe altii sa sufere. Lumea asta e o paleta de culori, toata e desenta in alb si negru. Parca ma inteapa mii de spini in fiecare secunda. Sunt dezamagita, dezamagita de tot ce m-nconjoara.

   Iubesc, sufar, dezamagesc, TRAIESC ! incerc sa zambesc si sa ma tin pe picioare. Cad, ma ridic si ma scutur. Ma inalt la nori chiar si cu aripi din spin. Stau pe nori iar in doar cateva secunde zeci de perle fierbinti imi invadeaza obrajii. Sunt rapusa, sunt ranita, nu mai suport, ma indepartez de toti,ma ascund intre cei 4 pereti, ma izolez dar toate au un nou inceput. Imi revin si continui.