Viata sau moarte?

    O linie atat de scurta desparte realitatea de lumea de dincolo. O linie atat de subtire ca o panza de paianjen, ce atarnand de ea o greutate minuscula se poate destrama... destrama ce a fost cladit in atata timp.  Viata si moartea  ... o balanta bine  echilibrata, pana intr-un moment cand totul pur si simplu ia sfarsit.  O granita atat de usor de trecut prin doar o chemare de sus de la El.

   Se spune ca visele sunt o poarta spre cealalta lume si poate ar trebui luate mai in serios. Poate uneori visam lucruri ce par ireale, ce ne sperie, ne marcheaza. Nu vrem sa credem in ele dar cand se intampla... ne dam seama ca in tot acest timp am stiut despre ce este vorba, ne simtim vinovati pentru ca nu am putut prevenii asta. Ne dorim sa nu fi visat, poate daca nu visam nu se intampla.

    Insa aceste vise pot avea si parti bune.Putem comunica cu cei de acolo. Sa le spunem cat de mult ii iubim, sa le spunem ca o sa-i pastram intotdeauna in suflet. Vise de genul sa tot ai... Si poate... poate nu e nevoie de un vis sa comunicam cu ei. Poate povestile de adormit copii sunt adevarate. Poate chiar aceste umbre ale sufletelor sunt printre noi. Pasesc  incet chiar si acum, ne iau in brate, ne saruta pe frunte, ne sunt alaturi exact ca niste ingeri protectori.  Ca acei fiori ce ne patrund pana in maduva oaselor in unele momente , oare asa comunica ei ? asa isi faci simtita prezenta ? Nu stiu ce sa cred si sa nu cred insa poate e mai bine sa cred, mai bine sa visez cu ochii deschisi si sa imi imaginez ca totul e roz si frumos, ca exista viata si dincolo, ca totul este nemuritor exact ca natura. Cum natura renaste in fiecare anotimp , mai verde si mai proaspata asa si sufletele oamenilor renasc. Asa cum semintele florilor raman in pamant pentru a prinde radacini mai tarziu asa si umbrele ratacesc printre sufletele umane pentru a gasi un nou corp. Totul pare atat de ireal insa nimeni nu spune ca nu putem visa, nimeni sa nu ne ascultam instictul, sa credem in propriile noastre teorii.

   Prin fantasmele acestea tenebre oamenii isi pastreaza sufletele tinere, se protejeaza de teoriile oamenilor de stiinta si se mai lasa purtati de val doar pentru binele lor. Nu ar trebui sa credem in ceva „nedemonstrat stiintific” si totusi, de ce nu? In Dumnezeu credem iar el a facut minuni, de ce nu ar fi si aceasta o minune de-a lui ? Fiecare cu parerea lui.

   Un singur lucru ma mai face curioasa . Oare ne putem da viata in locul unei alte persoane ? Daca il iubim foarte mult ne putem sacrifica pe noi pentru el ?

   Dumnezeu face ce e cel mai bine pentru noi. Doar El ne decide soarta noi doar o urmam.

    Soarta ne este scrisa de mult de noi depinde doar felul in care ne folosim sansele, timpul. Poate il folosim fiind fericiti sau poate nu. Si totusi daca nu am patii lucruri rele nu am putea fi tristi. Fericirea si tristetea sunt doua sentimente ce nu se pot masura , insa se pot compara. Doar cele mai triste persoane pot fi cele mai fericite. Si cum spuneam nu ne putem modifica soarta. Pasii ce-i vom face sunt deja bine calculati . Alegerile din viitor sunt deja prevazute , iar comportamentul si alegerile depind doar de cum vedem noi totul, cum gandim, cum ne masuram limitele, ne asumam greselile. Fiecare greseala trebuie platita, fiecare dragoste trebuie asumata, fiecare pierdere trebuie vazuta ca pe un castig si fiecare lucru rau ce ni se intampla trebuie interpretat in asa fel incat sa-i vedem si partea buna. Cu alte cuvinte ar trebui sa fim optimisti, sa vedem doar partea plina a paharului deoarece timpul nu ne asteapta sa ne legam sireturile, sa ne stergem lacrimile, el curge,curge asa neincetat, nu avem timp sa fim tristi.

  Azi cred ca am vazut prea multe.. am vazut cum totul se poate termina in doar cateva secunde. Inca ii mai aud vocea strigandu-ma sau certandu-ma cu ea.  Deja imi e dor. Nu-mi pot imagina cum va fi fara ea. Si poate asa e mai bine. Se duce intr-un loc mai bun, un loc tot timpul insorit unde nimeni nu o poate supara, un loc fara durere sau tristete , un loc perfect acolo sus. SI stiu ca ma iubeste, stiu ca intotdeauna va fi acolo sus pentru mine. Cum a avut mereu grija de mine va avea si de acum incolo. O iubesc si sper sa stie asta...

   „  -    De ce il iubesti ? oricum lui nu-i pasa.

-          Tu de ce respiri ? Oricum o sa mori .”  = > timpul trebuie pretuit.

Actul principal - " My first love"

   Nu este baiatul perfect , nici macar nu stiu daca se apropie de perfectiune , stiu doar ca este printre singurii baieti ce-mi aduce zambetul pe buze cand il vad. Este un golan, poate fi numit clar asa insa nu cred ca mi-ar face vrodata rau intentionat. Pare un baiat bun , lasand in urma toate prostiile pe care le face cu anturajul, pentru mine este cel mai bun .

    Niciodata nu am spus ca imi doresc un baiat cuminte, devreme acasa . Mereu mi-am dorit pe cineva cu care sa-mi bat capul, care sa ma enerveze, sa ma bat cu el dar sa vina mereu la mine sa ma pupe sa ma impace desi eu il resping. Daca n-ar fi asa s-ar intampla ca si cu toti ceilalti: m-ar plictisii. Doar asa ma poate tine cineva langa el , captandu-mi interesele, imaginatia  si mai ales, inima.

     Urasc perfectiunea, urasc toti acei fitosi ce nu-si cumpara decat haine de firma si umbla doar prin cluburi scumpe. Oricat de profitoare as parea sau as lasa sa se creada asta despre mine, urasc toate acele lucruri ! Si cluburile isi au un loc insa prefer sa stau in bratele unui tip ce incet isi termina tigara pe banca din fata unui bloc, decat sa dansez cu un fitos intr-un club . Prefer sa ma tina in brate si sa se joace in parul meu , decat sa isi doreasca doar sa ma foloseasca asa cum a fost invatat de mami si de tati.

     Baiatul meu este perfect. Doar cu un zambet de-al lui ziua mea devine mai buna. Cu o singura atingere imi face corpul sa tremure si tot cu un singur cuvant ma linisteste . Mi-as dori sa ramanem asa pe vecie, fara ca nimeni sa ne deranjeze, imbratisati in mica mea camera privind la desene. Iubesc cand ma musca, cand ne luam la bataie cu pernele, cand ma alearga prin toata casa. Iubesc cand ma saruta pe buze, obraz , gat, oriunde. Iubesc cand ma pupa pe frunte doar pentru ca eu sunt nebuna si il resping . Iubesc momentele in care ma conduce acasa tinundu-ma de mana in intunericul noptii.  

    Nu este cel mai frumos, cel mai destept si nici decum cel mai cuminte  insa imi place asa. Incep sa devin dependenta de el. Nu pot sta o zi fara el, iar cand stam un dor nemarginit ma cuprinde. Il vreau in bratele mele ! vreau sa-i simt din nou mainile inconjurandu-mi corpul. O sa ajung complet dependenta de el si stii ce? Chiar imi place !

     Poate ne mai certam noi, poate unii nu ne vor impreuna insa nu pot rezista nici cateva ore suparata pe el. Ceva ma impinge sa ma duc la el, sa-l sun. Poate universul fata de ceilalti oameni, ne vrea impreuna.

    Nu am idee daca e bine sau nu ca m-am atasat in asa putin timp de el dar ma simt mai bine ca niciodata. Ma simt insfarsit a cuiva, ma simt in siguranta.

    Timpul trece ingrozitor de repede alaturi de el si nici macar nu-mi dau seama cand a trecut o luna. O luna de cand din intamplare oarecum, am primit primul sarut de la el. O luna de cand am crezut ca fac o mare greseala cu el insa nu a fost asa, a fost cel mai bun lucru. Poate voi suferii dupa el, poate din vina mea, dar sunt sigura ca niciodata nu o sa regret nimic ! Nu-mi place sa reget, de ce as face asta ?  Daca un anumit lucru nu s-ar fi intamplat o serie intreaga de altele ce urmeaza si-ar fi schimbat probabil directia. Imi place sa gresesc, din greseli invat.

    Faza e ca nu stiu cat de mult va dura acest vis, nu stiu daca maine dimineata cand ma voi trezi imi voi da seama ca sunt la fel de singura ca pana acum putin timp sau ma va astepta un mesaj cu „Neata, iubita !”. Pff... acest cuvat „iubita” spus de altii mi se pare o vrajeala de toata frumusetea , insa spus de el  ma trimite deasupra norilor.

     Cred ca asta se numeste dragoste. Am mai simtit chestii asemanatoare insa, niciodata nu am simtit asta. Oare se va dovedi a fi el prima mea dragoste? Si daca da, cand voi ramane fara el, va pleca cu o parte din inima mea ? Voi ajunge sa ma distrug singura ? Voi ajunge sa-l urasc ? Voi ajunge sa dau tot ce am doar ca sa-l am inapoi ? Si cea mai grea intrebare... chiar ma va durea asa de tare?  Sper ca raspunsurile la aceste intrebari sa le primesc cat mai tarziu. Mi-l doaresc acum aproape. Mi-l doresc doar pentru mine si sper ca merita sa ma atasez de el. Sper sa nu ma lase cu buza umflata si cu ochii in lacrimi cand voi avea cea mai mare nevoie de el.

    Toate se intampla la momentul potrivit, dupa niste anumite reguli, dupa un anumit scenariu din care fiecare primeste ce merita. Oare eu merit iubirea? Sper ca de aceasta data sa am un „happy ending” pentru acest scenariu, pentru actul cel mai important din intreg filmul: „prima mea iubire”.

O viziune pozitiva

Si cred ca totul trebuie sa vina de la sine. Parca e mai roz cand nu te gandesti atat de mult. Nu trebuie sa-ti cauti marea iubire pentru ca atunci sigur nu o s-o gasesti si in nici un caz nu trebuie sa te gandesti in fiecare secunda la o persoana pe care cica ar trebui sa o uiti. Niciodata nu va exista „nu pot” ci doar „nu vreau / nu e momentul”. Orice iti propui e realizabil , totul e posibil , trebuie doar sa vrei. Puterea umana e mult peste asteptarile noastre uneori chiar ne uimeste. Speranta este elementul primordial vietii , iar puterea si vointa sunt cele mai puternice arme. Traind cu o gandire pozitiva clar va fi mai usor. Soarele ne zambeste si nimic nu pare greu cand nu iei in seama orice prostie ce ti se intampla. Nimic nu e un sfarsit de lume. Orice sfarsit isi are un nou inceput, iar pe acesta noi il facem. Noi suntem liderii propriilor noastre vieti. Noi facem alegeri iar apoi suferim consecintele lor. Alegerile noastre depind si de destin. Cred ca totul se intampla cu un motiv si de aceea facem alegerile respective.

    Poate daca am zambii mai mult nu ni s-ar mai parea totul asa urat. Viata e frumoasa chiar daca dam de diferite obstacole. Trebuie sa sarim gropile, sa urcam muntii , sa inotam prin oceane si sa razbatem prin desert. Provocarile te fac sa traiesti. Ce-ar fi viata daca totul ar fi roz ? Cu cat suferi mai mult cu atat ne bucuri mai repede. Doar cei ce au suferit foarte mult pot fi cei mai fericiti. Fericirea si tristetea se masoara prin comparare.

   Iubeste si vei fi iubit , intelege si vei fi inteles , asculta si vei fi ascultat, zambeste si vei fi fericit !  Vezi doar partea plina a paharului si incearca sa traiesti pentru ca nimeni nu sta sa-ti stergi tu lacrimile, timpul se scurge si este limitat, profita !  

Oglinda vietii

Ai avut vrodata sentimentul ca esti singur ? ca plutesti asa prin univers in cautare de orice si totusi de nimic   ? Sperand la ceva mai bun insa nici tu nu sti ce e acel ceva mai bun si daca il gasesti ii dai cu piciorul ?  Fara prieteni , familie sau orcine altcineva care ar putea sa alunge acest sentiment . Un sentiment ce nu poate fi exprimat in cuvinte. E pur si simplu o stare .

   Si totusi iti meriti soarta... doar tu esti de vina, doar tu i-ai indepartat pe toti de tine pentru a face loc unor „persoane mai bune” da de unde... lor nu le-a pasat de tine si ti-au dat cu piciorul, acum iti pare rau dar e numai vina ta !. Vrei sa din nou sa fie totul ca inainte dar nu e posibil , acum totul este pustiu chiar si sufletul tau. Ai crezut ca izolarea e o cale de a scapa de rautatile si oile negre ale societatii ? in niciun caz. Mai mult rau ti-ai facut. Acum chiar ca nimeni nu te mai poate ajuta. Prietenii te considera destul de tare incat numai ai nevoie de ei , amicilor nu le pasa decat daca le spui povestea ta la o pizza sau un suc cumparat de tine.

   Poate ai fost prea ranita si ai considerat ca daca scapi de toti iti poti linge ranile in pace insa ranile nu se vindeca asa : alocandu-ti mult prea mult timp sa le „vindeci” , ranile se vindeca pur si simplu atunci cand uiti de ele . Singur in casa , plangand nu rezolvi nimic. Poate doar sa te inneci in propriile tale lacrimi , intr-o mare de tristete , intr-un aer inchis ce miroase a singuratate. Totul iti aduce aminte de el , dar ABSOLUT TOTUL. E asa trist si totusi adevarat. Nu credeai ca vei ajunge asa insa nicioadata sa nu spui nicioadata. Viata e un ocean in care oricand va putea sa te loveasca un val si sa te darame insa nu trebuie sa ramai acolo , trebuie sa te ridici in picioare si sa mergi pe valuri , nimeni si nimic ce nu merita nu are nevoie de atata timp pierdut din viata .

   Ai spus ca ai trecut peste , minti atat de frumos incat si tu te crezi . Vrei sa mergi mai departe dar in comparatie cu el toti par inferiori . Nimic nu crezi ca merita. Tot ce vrea inima faci desi „nu” te mai gandesti la el , tot apare acolo undeva un lucru legat de el si parca iar iti vine in cap si nu poti sa-l mai scoti . Oare se va termina vrodata ? Omu-nvata din greseli dar oare cand greseste invata ?

   Toti se bucura de pierderea lor. Par atat de tristi si parca incearca sa te consoleze dar in mintea lor orbita de ura zambetul a aparut din cauza tristetii tale. Cica nu suferii in fata oamenilor pentru ca cei care nu te cunosc rad, cei care te urasc se bucura iar cei care te iubesc se intristeaza , pacata insa ca numai exista persoane ce te iubesc. Nu poti avea incredere decat in tine. In nimeni nu te mai poti baza , fiecare om e pe cont propriu in loc sa fie uniti ... e trist intradevar  insa adevarat nimeni nu se va mai oferii vrodata sa te ajute , obisnuiestete !

   Aratale tuturor ca poti , poti mai mult decat ei , esti puternica si vei trece si peste asta e doar un urcus in viata ta , nu le da satisfactia sa cazi in groapa gata sapata de ei deja , impingei pe ei acolo si demonstreazale ca vointa si speranta nu are limite ! daca iti propui ceva se va indeplinii si crede in asta !

   Sau poate ca nu o inima ranita este motivul singuratatii , poate doar ti-ai neglijat prietenii . O perioada proasta in care n-ai avut chef de nimic iar atunci cand te-ai trezit la realitate ti-ai dat seama ca numai ai pe nimeni in apropiere . Toti te-au parasit poate pentru ca nu iti mai faceai timp de ei si s-au simtit marginalizati sauu poate pentru ca au gasit o oferta mai buna.