O linie atat de
scurta desparte realitatea de lumea de dincolo. O linie atat de subtire ca o
panza de paianjen, ce atarnand de ea o greutate minuscula se poate destrama...
destrama ce a fost cladit in atata timp.
Viata si moartea ... o balanta
bine echilibrata, pana intr-un moment
cand totul pur si simplu ia sfarsit. O
granita atat de usor de trecut prin doar o chemare de sus de la El.
Se spune ca visele
sunt o poarta spre cealalta lume si poate ar trebui luate mai in serios. Poate
uneori visam lucruri ce par ireale, ce ne sperie, ne marcheaza. Nu vrem sa
credem in ele dar cand se intampla... ne dam seama ca in tot acest timp am
stiut despre ce este vorba, ne simtim vinovati pentru ca nu am putut prevenii
asta. Ne dorim sa nu fi visat, poate daca nu visam nu se intampla.
Insa aceste vise
pot avea si parti bune.Putem comunica cu cei de acolo. Sa le spunem cat de mult
ii iubim, sa le spunem ca o sa-i pastram intotdeauna in suflet. Vise de genul
sa tot ai... Si poate... poate nu e nevoie de un vis sa comunicam cu ei. Poate
povestile de adormit copii sunt adevarate. Poate chiar aceste umbre ale
sufletelor sunt printre noi. Pasesc
incet chiar si acum, ne iau in brate, ne saruta pe frunte, ne sunt
alaturi exact ca niste ingeri protectori.
Ca acei fiori ce ne patrund pana in maduva oaselor in unele momente ,
oare asa comunica ei ? asa isi faci simtita prezenta ? Nu stiu ce sa cred si sa
nu cred insa poate e mai bine sa cred, mai bine sa visez cu ochii deschisi si
sa imi imaginez ca totul e roz si frumos, ca exista viata si dincolo, ca totul
este nemuritor exact ca natura. Cum natura renaste in fiecare anotimp , mai
verde si mai proaspata asa si sufletele oamenilor renasc. Asa cum semintele
florilor raman in pamant pentru a prinde radacini mai tarziu asa si umbrele
ratacesc printre sufletele umane pentru a gasi un nou corp. Totul pare atat de
ireal insa nimeni nu spune ca nu putem visa, nimeni sa nu ne ascultam
instictul, sa credem in propriile noastre teorii.
Prin fantasmele
acestea tenebre oamenii isi pastreaza sufletele tinere, se protejeaza de
teoriile oamenilor de stiinta si se mai lasa purtati de val doar pentru binele
lor. Nu ar trebui sa credem in ceva „nedemonstrat stiintific” si totusi, de ce
nu? In Dumnezeu credem iar el a facut minuni, de ce nu ar fi si aceasta o
minune de-a lui ? Fiecare cu parerea lui.
Un singur lucru ma
mai face curioasa . Oare ne putem da viata in locul unei alte persoane ? Daca
il iubim foarte mult ne putem sacrifica pe noi pentru el ?
Dumnezeu face ce e
cel mai bine pentru noi. Doar El ne decide soarta noi doar o urmam.
Soarta ne este
scrisa de mult de noi depinde doar felul in care ne folosim sansele, timpul.
Poate il folosim fiind fericiti sau poate nu. Si totusi daca nu am patii
lucruri rele nu am putea fi tristi. Fericirea si tristetea sunt doua sentimente
ce nu se pot masura , insa se pot compara. Doar cele mai triste persoane pot fi
cele mai fericite. Si cum spuneam nu ne putem modifica soarta. Pasii ce-i vom
face sunt deja bine calculati . Alegerile din viitor sunt deja prevazute , iar
comportamentul si alegerile depind doar de cum vedem noi totul, cum gandim, cum
ne masuram limitele, ne asumam greselile. Fiecare greseala trebuie platita,
fiecare dragoste trebuie asumata, fiecare pierdere trebuie vazuta ca pe un
castig si fiecare lucru rau ce ni se intampla trebuie interpretat in asa fel
incat sa-i vedem si partea buna. Cu alte cuvinte ar trebui sa fim optimisti, sa
vedem doar partea plina a paharului deoarece timpul nu ne asteapta sa ne legam
sireturile, sa ne stergem lacrimile, el curge,curge asa neincetat, nu avem timp
sa fim tristi.
Azi cred ca am vazut
prea multe.. am vazut cum totul se poate termina in doar cateva secunde. Inca
ii mai aud vocea strigandu-ma sau certandu-ma cu ea. Deja imi e dor. Nu-mi pot imagina cum va fi
fara ea. Si poate asa e mai bine. Se duce intr-un loc mai bun, un loc tot
timpul insorit unde nimeni nu o poate supara, un loc fara durere sau tristete ,
un loc perfect acolo sus. SI stiu ca ma iubeste, stiu ca intotdeauna va fi
acolo sus pentru mine. Cum a avut mereu grija de mine va avea si de acum
incolo. O iubesc si sper sa stie asta...
„ - De
ce il iubesti ? oricum lui nu-i pasa.
-
Tu de ce respiri ? Oricum o sa mori .” = > timpul trebuie pretuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu