Increderea

  Si ma gandesc cum doar intr-o secunda iti poti schimba parerea despre o persoana, iti pierzi increderea. Eu am avut incredere insa am pierdut-o de la orice persoana ce a intrat in viata mea. Incep sa cred ca nu mai exista incredere, sinceritate, iubire sau prietenie. Poate din cauza asta am ramas si eu un corp gol ce poarta o masca. Zambesc desi nu-s fericita, sarut desi nu iubesc, imbratisez desi nu-mi pasa, spun ca inteleg desi eu nici macar nu ascult. Nu-mi pasa de nimic si de nimeni. Cand credeam si eu ca pot avea sentimente, in doar o secunda mi-am schimbat parerea. E bine , e rau; nu stiu. Stiu doar ca nu se merita sa pui suflet, eu fata de altii nu-mi doresc sa raman complet fara inima pentru ca persoanele mi-au luat-o . Deja sunt destul de goala. As prefera sa devin mai imuna decat sunt deja. Consider ca toate aceste amestecuri de sentimente sunt complet fara sens. Nu sunt o persoana nascuta asa, persoanele din jurul meu m-au transformat, nu a fost vina mea ci a tuturor celor ce faceau si poate ca inca fac parte din viata mea. Imi place asa cum sunt. Nu plang, nu sufar ; raman putin blocata insa imi revin. Prefer sa fiu asa: nepasatoare , sa ma distrez cat e ziua de lunga doar pentru a umple un gol ce ar trebui defapt umplut cu iubire insa realizez ca asta e imposibil. In lumea reala totul este rece, nu mai exista sentimente iar cei ce au asa ceva sunt ucisi.

    Se spune ca oamenii sunt diferiti de toate celelalte creaturi pentru ca au sentimentel, fara sentimente am fii niste roboti . Poate eu sunt un robot insa nu-mi pare rau. Imi pare rau doar ca am vrut sa-mi daruiesc increderea . Nu am regrete in legatura cu nimic, totul se intampla cu un rost. Trebuie sa lupti pentru ce-ti doresti cu adevarat de aceea uneori trebuie sa calci peste cadavre sau sa stii cand sa renunti pentru ca urmeaza ceva mai bun. E greu intradevar sa iti dai seama cand trebuie sa treci peste si cand sa lupti. Asta nu o poti stii dinainte, o aflii pe parcurs.

   Increderea se obtine greu insa se pierde intr-o fractiune de secunda. Un pas gresit si totul se spulbera. Nu daruiesc nimic decat celor ce merita. Cred ca doar o persoana a trecut testul si poate avea increderea mea pentru un moment. Nimic nu e vesnic de aceea ma astept la orice de la oricine. Sunt inconjurata de zeci de „prieteni”insa nu stiu daca 3 tin cu adevarat la mine. Cu timpul mi-am daruit increderea si poate chiar si dragostea  multor persoane, prieteni, familie, iubiti; insa toti au pierdut-o mai devreme sau mai tarziu. Am ramas cam singura dar imi place asa. Am descoperit ca doar in mine pot avea incredere totala pentru totdeauna, restul vin si pleaca. Familia ma lasa desi se spune ca ea e pentru totdeauna, prietenii ma tradeaaza pentru alte persoane din jurul lor, de dragoste nu am ce comenta.

    Si astept... astept sa apara cineva care-mi merita cu adevarat increderea si iubirea pana atunci sunt un suflet singur si gol ce rataceste intr-o lume rece ca gheata.